„Lélia” de George Sand - Recenzie


    Titlu: Lélia



     Autor: George Sand


     Număr de pagini: 304


     Editura: Corint




     „Trebuia s-o fi cunoscut aşa cum am cunoscut-o eu, ca să cunoşti tot ce exista feminin în acest om mare, imensitatea dragostei care se afla în acest geniu. Ea va rămâne una dintre persoanele ilustre ale Franţei şi o glorie unică a ei.” G. Flaubert



      Am început să citesc „Lélia” fără să știu prea multe lucruri despre această scriitoare și despre carte. Dar, spre surprinderea mea, am citit-o pe nerăsuflate, am devorat-o pentru că mai întâi, am stat să meditez la lucrurile pe care autoarea ni le releva nouă, cititorilor.

     „Lélia” este povestea tragică a unei femei, romanul purtându-i numele, povestea unui suflet care este dornic de libertate, iubire și pace, dar care eșuează de fiecare dată, când este pe cale de a le obține.
      Din primele pagini, autoarea m-a introdus  în atmosfera unui roman  care are un stil minunat, pagini pline de putere, lumină, entuziasm și mult suspans. În unele momente a tins spre un stil încărcat, dar acesta e scrisul ei unic, stilul ei propriu, armonios și plin de suplețe.

     Acțiunea este statică până la jumătatea romanului. Autoarea face introducerea  prin scrisorile a doi tineri îndrăgostiți, care își completează unul altuia ideile, gândurile și transimt sentimente profunde, nobile, citind și parcurgând cartea. M-am bucurat din plin și m-am gândit la lucruile discutate de cei doi. E un roman care se citește puțin mai greu, datorită faptului că după ce citești o frază plină de imaginație în care autoarea își transmițea direct sentimentele, trebuie să lași cartea din mână și să te transpui în lumea și gândurile personajelor.

     Cele două personaje care comunicau prin epistole, Lélia și Stenio, sunt doi oameni care, după părerea mea, le e frică să-și manifeste sentimentele. Ce-i drept, își spuneau că se iubesc, dar voiam mai mult, să fie mai veseli, mai optimiști și mai plini de viață. Să își povestească unul altuia întâmplări luminoase, minunate, din care ai ceva de învățat și cu care rămâi cu zâmbetul pe buze. Subiectele pe care le abordau erau puțin cam sumbre, neutre, ajungând de multe ori la moarte.

     Cartea ne transpune într-o atmosferă meditativă, unde multe monologuri erau prezente, care mă făceau uneori să mă tulbur, să mă emoționez, dar în același timp, mă bucuram de modul în care scriitoarea scria fiecare frază și admiram cuvintele care mă înfiorau înăuntrul sufletului.

     Acțiunea începe să ia o oarecare întorsătură: Stenio o duce pe Lélia departe de civilizație, într-un loc liniștit și meditativ, unde sufletul ei ar putea să se  liniștească. Aici, Lélia își transpune gândurile și sentimentele pe hârtie. A locuit timp de doi ani într-un templu, doar rugându-se, plângând și meditând. Părțile acestea îmi sfâșiau sufletul, țipa pe dinăuntru, simțeam ce simțea personajul și trăiam tot ce scria autoarea. Chiar m-au făcut unele părți să mă întristez, să citesc și să am impresia că sunt martoră, împreună cu Lélia, în acel templu, stând în ploaie, privind cerul înstelat, norii pufoși cu soarele arzător și surâzător.

     Prin aceste descrieri și întâmplări ale Léliei, am observat că sufletul ei este unul singuratic, care nu mai poate iubi sufletește. Inima ei a fost blocată, dar încă era vie și dornică de iubire. Trupul ei era ca de alabastru, înghețat. Sufletul ei trăia pe dinăuntru, sentimentele îi ajungeau la inimă, dar trupul nu-i mai funcționa, era ca o stafie. Personalitatea ei era una puternică, dar mulți o considerau un duh rău pe pământ. Nu le-am dat dreptate celor care o judecau, pentru că eu am văzut-o altfel. Ea e doar o simplă ființă care a iubit prea mult, iar apoi a fost dată uitării și nu a mai putut avea încredere în iubire, în forță sufletească. Era considerată o ființă ciudată, de neînțeles, cu un suflet tainic și bizar. Ea visa la o lume mai bună în ceruri, lângă un Dumnezeu, unde lumea ar fi, pentru ea, mai fericită și mai surâzătoare. Acest mic amănunt pe care protagonista îl menționa de mai multe ori mă speria și îmi dădea niște bănuieli despre ce s-ar putea întâmpla mai departe.

     Stenio era altfel, contrastând cu sufletul și caractetul ei. Stenio era un tânăr plin de viață, un poet talentat, înzestrat cu vorbe și cuvinte calde, alese, care îți atingeau coarda sensibilă a inimii. Sufletul lui era pur, copilăros și tânăr, dornic de a iubi atât sufletește, cât și trupește. Acesta făcea orice ca  Lélia să-l iubească, să-i demonstreze că-l iubește nu numai cu vorbe, ci și cu fapte. El încerca din răsputeri să ajungă la sentimentele tinerei, dar nu izbutea. Sentimentele ei erau reci, înghețate, de neînțeles.

     Pe parcursul romanului apare sora Léliei, Pulheria. Acest nou personaj ni se arată de autoare ca fiind unul vesel, bucuros, cu mult avânt pentru viață și pentru lucrurile lumești. Mi-a plăcut mult o scenă dintre cele două surori, în care acestea își povesteau uneia alteia frământările sufletești. A fost o descărcare pentru protagonista cărții. Am văzut această întâmplare ca fiind un balsam pentru sufletul ei.

       Această carte mi-a oferit o altă perspectivă despre viață, una mai lugubră și diferită. Citind pe nerăsuflate, multe sentimente și surprize s-au înfiripat în sufletul meu. A fost prima mea carte citită cu un sfârșit pe neașteptate, care m-a făcut să închid brusc cartea și să mă întreb de ce s-a întâmplat chiar așa. De ce George Sand a vrut să ne terorizeze? Nu știu, poate veți înțelege voi, dacă citiți cartea.
       Altă carte despre care am auzit multe, scrisă tot de ea, este „Mica Fadette” care mi se pare destul de interesantă. Și sper să nu fie atât de tristă pe cât a fost această carte.

     Din acest roman am avut multe de învățat, am simțit multe citind, am reflectat la multe lucruri. Sunt fericită că am mai citit o carte din care am tras multe concluzii și am învățat multe de pe urma acțiunii și a personajelor.



    Ați citit această carte? Dacă nu, ați dori? Sper că v-am convins! Vi-o recomand cu multă căldură, e perfect pentru o zi mohorâtă de toamnă, cu un ceai cald lângă voi. :)



     Citate:
  • „Taine profunde s-au pierdut în negura timpurilor, lumea şi-a uitat vârsta şi, crezându-se încă tinere, se teme să nu se simtă deja atât de bătrână.”
  • „Sufletul meu e frate cu al tău, şi îl mâhneşti, îl sperii scormonindu-l astfel. Ia-l drept ceea ce este, un suflet care suferă şi care așteaptă.”

    Daria.

Comentarii

  1. Dar Magnus? Unde e Magnus? Mi se părea personajul cu cel mai mult potențial. Sand ar fi putut scrie un roman mult mai bun dacă s-ar fi axat mai mult pe el, pe spiritul lui. Ar fi fost un personaj memorabil.
    Sincer, după cum am spus și în încercarea de recenzie, stilul autoarei mi se pare oribil. Vorbe multe, frumoase, dar care îți dau dureri de cap. E un stil atât de melancolic, de plictisitor.
    O carte deprimantă, nu din cauza acțiunii, ci a stilului de scriere.
    Finalul (mă așteptam la el) ar fi fost superb, dacă autoarea nu l-ar fi grăbit.
    Nu e cea mai groaznică operă pe care am citit-o, dar e printre cele mai obositoare, mai deprimante (Dostoievski, Tolstoi, Rebreanu- mult mai ușor de citit).
    Cei care vedeți comentariul ăsta și nu ați citit cartea: nu mă băgați în seamă. Aiurez. Citiți cartea!

    Mă așteptam să nu-ți placă romanul, dar m-am înșelat. Ei, mai greșește omul, ce să-i faci...
    Lecturi faine și spor la scris recenzii, la învățat, la note mari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahah. Să ştii că într-un fel mi-a plăcut, într-altfel nu. Nu mă pot decide. A avut, pe o parte, acțiune frumoasă şi subiecte interesante, iar pe de altă parte, multe pagini care erau umplute doar de dragul de a-l băga pe cititor în boală. Dar am scris aşa pentru că îmi place să văd în fiecare carte şi în fiecare poveste tot ce-i bun, lucrurile pozitive, nu cele negative.

      Magnus? Am uitat de el, câteodată nu scriu în presupusele mele recenzii personajele mai speciale, dar a făcut ceva Magnus, ştii tu ce, care a scăzut complet în ochii mei.

      Mulțumesc mult de comentariu şi c-ai trecut pe aici!
      Lecturi frumoase! Pupici!

      Ștergere
    2. Magnus mi s-a părut cel mai speşăl personaj. Aflat în pragul nebuniei şi condus de instinct.
      Mie îmi plac personajele mai groteşti, mai sumbre. De asta şi insist atât pe el.

      Ștergere
  2. Omg, Daria, ce recenzie frumoasă! Mă uimești pe zi ce trece, pentru că evoluezi atât de frumos și chiar mă bucur pentru tine. Cred că ai observat și tu că nu citim chiar același gen de cărți, dar m-ai convins cu recenzia asta. Nu pare genul de carte care s-ar găsi în biblioteca mea, dar m-ai făcut curioasă și mi se pare atât de frumoasă din ce ai descris tu! Pare că se regăsesc în ea multă meditație, emoție și trăire.

    Mulțumim pentru recenzie și la cât mai multe lecturi minunate, pupici! *.*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc din suflet, Roxi!

      Da, am observat și eu că gusturile noastre nu coincid, dar să știi că unele cărți pe care le-ai citit și le-ai făcut recezie îmi sunt pe wishlist. Nu spun că citesc doar literatură universală, uneori trebuie să ne mai ieșim din zona de confort, nu? :)

      Mulțumesc pentru comentariu și pentru cuvintele minunate! Lecturi frumoase, spor în tot ce faci! Pupicei! ♥

      Ștergere
  3. Doamne, coperta îmi place enooorm, iar faptul că e din colecția Corint Clasics, clar mă îndeamnă s-o iau! Nu știam de ea, mulțumesc enoooorm. Recenzia, vai, ai evoluat enorm, și citești cărți foarte bune, pe care cu siguranță, garantat, o să le reiei peste ani! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, coperta-i fascinantă! Și asta m-a atras mult la ea.
      Colecția cu clasicii este minunată, nu mă las până nu le am pe toate!
      Hihi, mă bucur că te-am informat și sper că te-am făcut curios în privința ei. ^^
      Mulțumesc din suflet, Andrei! Faptul că suflete de oameni frumoși apreciază ceea ce fac, mă bucură mult și mă motivează să continui. :)

      Îți doresc numai bine și lecturi plăcute!

      Ștergere
  4. foarte frumoasa recenzia.Imi plac cuvintele alese de tine, modul in care ne spui ca aceasta carte este despre sentimente. Nu am citit-o inca pe aceasta autoare, insa sper sa fac acest lucru intr-o zi. In acelasi ton cu aceasta carte iti recomand Ducesa de Langeais de Balzac. Poti vedea aici recenzia http://www.romanceofpages.ro/2016/08/ducesa-de-langeais-honore-de-balzac.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc!
      E, într-adevăr, o lectură frumoasă care mi-a dat de gândit!
      Am auzit de cartea lui Balzac. Pare frumoasă şi interesantă! N-am citit pâna acum nicio carte scrisă de el, dar sunt sigură că voi încerca!

      Mulțumesc că ai trecut pe aici, lecturi plăcute!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu