"Numără stelele" de Lois Lowry •Recenzie

 Titlu: Numără stelele 
  
  Autor: Lois Lowry

  Număr de pagini: 168

  Editura: Arthur

 Prefața:

Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viata in Copenhaga e un amestec de indatoriri pentru scoala, de lipsuri si foamete, totul desfasurandu-se sub privirea atenta a soldatilor germani aflati la fiecare colt de strada.

Curajul pare sa-si mai gaseasca loc doar in povestile pe care fetita i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti.

Afland de raziile autoritatilor germane pentru ridicarea populatiei evreiesti, familia Johansen hotaraste s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai buna prietena a fiicei lor, dand-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns?

 Atât de bucuroasă am fost că am găsit în sfârșit această carte! Mai mare bucuria când am început să o citesc!

 Ador aceste cărți cu subiect de război, dragoste, suspans și prietenie. A fost un roman scurt, relaxant, l-am terminat într-o zi pe nerăsuflate și am rămas într-o stare inexplicabilă: "Stai, deja am terminat cartea?!". Dădeam atât de repede paginile, încât nici nu îmi dădeam seama cât de repede trece timpul.

 Acțiunea este plasată în jurul Annemariei Johansen, o fată de 10 ani, curajoasă, loială, prietenoasă și mătură, care ne învață cum să supraviețuim răutăților, oamenilor fără suflet, dar ne învață și cum să avem încredere în noi, cum să ne iubim și să îi acceptăm pe cei din jurul nostru.

 Oare prietenia e mai importantă decât un război? Decât orice altceva, care te face să plângi până în adâncul sufletului și să te faci mic, atât de mic, sperând că nimeni nu te va mai putea vedea? Și să simți că ești cu totul într-o altă lume, doar cu persoanele pe care le iubești și nu poți trăi fără ele, știind că ele te susțin, atât sufletește, cât și trupește.

 "Numără stelele" este un astfel de roman. Annemarie, o fată simplă, dintr-o familie oarecare, o fetiță conștientă că ei trăiesc o dramă, că războiul este iminent, dar cu toate acestea, ei sunt puternici și dornici să ajute îi ajute pe cei dragi la suferințele lor.

 Annemarie este prietenă cu Ellen Rosen, iar de altfel, familiile lor sunt în aceiași situație, astfel încât au încredere unii în alții și sunt foarte atenți la orice mișcare de-a soldaților nemți care au pus stăpânire pe Copenhaga, sub presiunea privirilor de la fiecare colț de stradă.

 Într-o zi, când Annemarie, Ellen și Kirstie, sora Annemariei, se întorceau de la școală, au dat peste doi soldați germani care le-au tăiat calea cu vocea specifică nemților: strictă și gravă. Halte! Ei le-au luat la întrebări pe fete, iar acestea au răspuns cât de normal s-a putut. Soldații s-au amuzat pe seama surorii mici, care era mereu jucăușă și nu o interesa ce părere au oamenii despre ea. Soldații le-au lăsat în pace, au plecat râzând și liniștiți, dar fetele au tras o alarmă la această întâmplare și au hotărât împreună cu părinții lor să nu mai atragă în nici un fel atenția, iar tatăl Annemariei a decis să le trimită împreună cu mama lor într-o excursie, la unchiul lor, până apele se vor mai liniști la Copenhaga.

 Annemarie a înțeles despre ce era vorba. Familia Rosen erau evrei. Și, după cum știm, nemții voiau să scape de ei, așa că familia Rosen a fost în pericol. Părinții lui Ellen trebuiau să fie în siguranță, iar Ellen trebuia să fie sora Annemariei și a lui Kirstie. 

 Am admirat foarte mult faptul că familia Johansen și-a luat această responsabilitate de a avea grijă de Ellen. Însă Annemariei nu i-a fost greu să se dea drept "sora" lui Ellen, pentru că ele deja erau ca niște surori, fiind cele mai bune prietene. Două suflete în care arde o flacără de prietenie loială.
 Cele trei fete, Annemarie, Ellen și Kirstie, ne duc într-o lume departe de ce e războiul, răzbunarea și mâhnia. Ne duc într-o lume magică, a copilăriei, care te fascinează și simți că ești acolo, cu ele, când razele calde ale soarelui le mângâie sufletele puerile și zglobii. Niciodată nu erau nedespărțite, fiecare ținând una la alta și ajutându-se la greu.

 Au fost momente când iubirea pentru mamă a fost prezentă, oricum, mereu ne-a fost arătată, dar a fost un moment maxim în care mama avea mare nevoie de ajutorul și de iubirea copiilor ei.

 Forma se mișcă. Și atunci înțelese. Era mama ei, întinsă pe jos.

 Această carte a fost scrisă cu o sensibilitate aparte, cuvintele scrise din inimă și povestea în sine a fost minunată. O poveste din care putem învăța atâtea lucruri și sentimente minunate!
 Mereu am admirat la Annemarie curajul și îndrăzneala ei, care a salvat Danemarca și Copenhaga de mâinile rele ale nemților.
 Au fost și momente triste, care te făceau să intri în pielea personajelor, să fii lângă ele și să le spui că totul va fi bine și să le mângâi sufletul deznădăjduit.

Am aflat de ce titlul se numește "Numără stele". Un citat frumos, care m-a impresionat și m-am făcut să stau și să meditez:

 Știa că în spatele ferestrei, sus, se afla cerul înțesat de stele. Cum ar putea cineva să numere toate stelele? Sunt mult prea multe. Cerul e prea mare. (...)
 "Așa e și cerul", se gândea Annemarie. "Așa e întreaga lume: foarte rece, foarte mare. Și neîndurătoare".

 Dacă vă place aventura, suspansul și curajul, sunt foarte sigură că vă va plăcea această carte, pentru că pe mine m-a făcut să mă schimb. Să înțeleg, să simt și să văd lucrurile mărunte care mă înconjoară.

 Coperta am adorat-o de prima dată când am văzut-o!
 Dacă v-ați decis să citiți cartea, vă urez lectură plăcută și aștept cu brațele deschise o părere! :)