„Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș - Recenzie

Titlu: Elevul Dima dintr-a șaptea



Autor: Mihail Drumeș



Număr de pagini: 552


Editura: Art

 Prefața:

        Apărut cu mai bine de cincizeci de ani în urmă, „Elevul Dima dintr-a șaptea” nu și-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig și Lotte, apetența pentru aventuri nemaivăzute, idealismul, impertinența și naivitatea, entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumeș rămân la fel de actuale.

        Asemenea tuturor adolescenților, Dima, Tarzan, Magotu, Basu și toți ceilalți visează și trăiesc totul la intensitate maximă. Planuri pentru o expediție spectaculoasă, conflicte cu profesorii, drame interioare, iubiri pasionale, toate acestea sunt surprinse și descrise de Mihail Drumeș cu naturalețe și talent, fascinând generații întregi de cititori.

      Elevul Dima dintr-a șaptea e o carte fascinantă, emoționantă, despre puterea de a trăi și a iubi.

      Această carte a fost peste așteptările mele. Am rămas plăcut surprinsă când am început să o citesc și a început să-mi placă. M-am acomodat, obișnuindu-mă repede cu stilul naiv și copilăros al autorului, începând să-l admir și să citesc cu mult nesaț, să devorez pagină cu pagină.

     Autorul pictează cu ajutorul cuvintelor imagini și sentimente care ajung la sufletul cititorului, făcându-l  să se minuneze și să se bucure de fiecare pagină. Autorul descrie, în paginile romanului, adolescența și stările ei. Această perioadă de formare și a acumulare a vieții  ne schimbă, ne maturizează și ne pregătește cu adevărat pentru viață. 

    Dima este un băiat care a călătorit peste mări și țări, a văzut și și-a întipărit atât în minte, cât și în suflet, amintiri de neuitat, emoții și senzații plăcute. Nu a învățat la nicio școală din România, a studiat în străinătate, ori în Franța sau Londra. Avea foarte multe emoții pentru acest nou început. Noi colegi de clasă, noi profesori, o nouă casă și noi trăiri. Mi-a plăcut mult la el faptul că îi plăcea limba franceză, știa să o vorbească fluent și citea cărți în această limbă, ceea ce m-a motivat să perseverez și eu în a o studia, la rândul meu.

 A avut loc o întorsătură de situație neașteptată și fulgerătoare: Dima a găsit o fotografie a unei celebre cântărețe de operă, Alina Barbu, într-un tren. A recunoscut-o imediat și a citit o declarație de dragoste pe spatele fotografiei. Îi era adresată unui anume Grig. Protagonistul nostru a rămas stupefiat de această nouă descoperire și... a început să-i poarte portretul în minte și în inimă. S-a îndrăgostit nebunește de ea, își imagina diverse întâlniri cu ea, își planifica viitorul, totul pus la punct, alături de ea. Era atât de fericit! Păcat că era doar o dragoste imaginară. El o simțea foarte intens. De multe ori când îi citeam gândurile, chiar și eu simțeam și realizam că trăiește cu adevărat în imaginația lui.

     Totul se schimbă când a intrat, din greșeală, în camera fiicei gazdei Dona Bianca, Lotte. Aceasta s-a speriat și s-a rușinat. Din ziua aceea, l-a considerat pe Grig nepoliticos, bizar, pentru că nu a avut bunăvoința să bată la ușă.

     M-au distrat foarte mult aceste momente. A fost când râdeam în hohote, mă distram pe seama lor, pe simplul fapt că erau doi adolescenți, dar cu minte de copil, foarte naivi, copilăroși și puerili. Lotte mereu încerca să-i întoarcă fapta lui Grig, să dea și ea deodată buzna în camera lui.

     Viața lui s-a schimbat radical. A uitat de Alina Barbu, nu se mai gândea la ea nici ziua, nici înainte să se pună la culcare. Alina s-a evaporat din visurile și speranțele lui. Lotte este acum raza de căldură a lui. Am fost foarte fericită să văd că lucrurile au luat această întorsătură, deoarece mă plictisisem la un moment dat, fantezia lui cu Alina depășea orice limită, sperând că vor fi împreună, că ea îl va iubi cu adevărat.

   Grig și Lotte sunt niște adevărate exemple pentru noi. Ei au dat, în mare parte, esență cărții și au condimentat-o prin jocurile lor copilărești, reproșurile naive și pasiunea lor unul pentru celălalt. M-au învățat multe lucruri. M-au făcut să meditez, să mă gândesc mai profund, să continui să sper în visurile mele, să trudesc și să fiu pozitivă.

     
     Nu am povestit de expediția în care și-au pus ei toate speranțele, gândurile, muncind să iasă totul bine. Aceasta se numește A.R.P.E.T. Nu mai țin minte ce însemna, dar este vorba despre o excursie transoceanică, unde trebuiau să ajungă pe o insulă nelocuită de nimeni. Am admirat la fiecare arpetist - căci așa se numeau - locurile pe care le ocupau fiecare în această expediție. Elevul Dima era foarte corect, exigent, dădea multe reguli care trebuiau respectate și întocmite cu corectitudine, multă muncă și dăruire pentru ceea ce fac. Toți erau foarte harnici, foarte mândri de ceea ce fac.

     Relația cu Grig și Lotte devine din ce în ce mai strânsă, profundă și sensibilă. Își scriu pe ascuns scrisori, chiar dacă locuiesc în aceeași casă și camerele lor sunt apropiate. Devin mai maturi pe zi ce trece, gândesc mai rațional, dar acel suflet de copil și momentele copilărești nu au fost date uitării. Sunt fericiți împreună, grijulii unul cu altul, iubesc pasional și, cel mai important, au multă încrede unul în celălalt.
     La un moment dat, în roman, apare o fată pe nume Lidia. Am disprețuit-o, nu mi-a plăcut de ea, era prea manipulatoare, dornică să facă numai ceea ce vrea, să aibă numai ce își dorește. Dar, în schimb, mi-a plăcut că nu era sâcâitoare, nu era atât de exasperantă când venea vorba de plecarea acasă a lui Dima. Totuși, nu mi-au picat bine aceste momente pe care le-au petrecut împreună. O înșela pe Lotte, ceea ce nu-mi plăcea.

     Da, să nu uit de colegii de clasă, de profesori, de întâmplările care aveau loc în fiecare zi, la școală! M-au distrat foarte mult anumiți prieteni ai lui Dima, mai ales Magotu. Eram atât de amuzată de replicile sale, de comportamentul pe care îl avea. E un băiat foarte comic, foarte aerian, mereu loial, o persoană pe care te poți baza oricând. Mi-a plăcut faptul că erau toți uniți, se înțelegeau foarte bine, cooperau împreună și făceau niște lucruri foarte interesante, care nu puteau fi uitate cu ușurință și care dădeau un dram de speranță oamenilor.

      Aceste prietenii îmi inspirau multe momente de pace, îmi îndulceau sufletul, mă făceau să surâd și să mă bucur de clipele pe care ei le trăiau și, ajungându-mi la inimă, vor fi niște amintiri pe care le-am trăit o dată cu personajele, dovedindu-mi, prin relația lor, prietenia, încrederea, sârguința, împlinirea și speranța pe care și-o dăruiau unul altuia și le transmiteau cititorilor.

      Această carte mi-a dăruit imagini, trăiri și sentimente călduroase, minunate, în ciuda faptului că pe alocuri poate părea dramatică, fiind evidențiat, uneori, entuziasmul pentru moarte, pentru lumea de dincolo. Am citit-o cu multă ușurință, are mult dialog, iar descrierile sunt scrise într-un mod în care m-au fascinat și m-au făcut să îmi imaginez cele mai frumoase peisaje, sentimente și trăiri. Am extras multe citate superbe, care m-au ancorat la realitate, dar m-au făcut, totodată, să visez și să trăiesc pentru visurile mele, sperând că mi se vor îndeplini.

      Am citit „Elevul Dima dintr-a șaptea cu o dorință profundă, cu mult nesaț, întotdeauna fiind alături de personaje, alinându-le durerile și suferințele, trăind alături de ele emoții fascinante, memorabile, niște sentimente pe care le voi păstra în sufletul meu, neuitându-le niciodată.

    Voi ați citit această carte? Care au fost părțile voastre preferate? Dacă nu ați citit-o, sper că v-am convins prin ce am încercat să spun aici, să transpun sentimentele mele în scris! :)

Notă: 5 note (steluțe)

     Vă doresc lectură frumoasă!

            Citate:

• „ Pomii sunt triști și frunzele au îngălbenit de spaima iernii. ”
• „ De aceea, visează cât poți... Și, dacă poți, nu te mai trezi din visare... ”
• „ Dacă n-ar fi mantia asta, s-ar vedea oare dincolo? Dar n-am nevoie: închid pleoapele și văd infinitul cu ochii minții, poate mai frumos decât este în realitate. ”
• „ - O, dragă domnișoară, se vede de la o poștă: întotdeauna îndrăgostiții au fața mai luminată, ochii mai strălucitori, mișcările mai grele, în sfârșit, au ceva deosebit față de ceilalți oameni. ”
• „ O mamă e pretutindeni, numai s-o chemi și ea vine, trecând peste obstacole, cât de grele... ”

            Daria.