„Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde- Recenzie

 Titlu: Portretul lui Dorian Gray


  Autor: Oscar Wilde


  Număr de pagini: 301


  Editura: Litera


,,Portretul lui Dorian Gray reflectă mult din mine însumi: Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry- ceea ce crede lumea că sunt, iar Dorian- ceea ce aș vrea să fiu- în alte vremuri, poate.” - Oscar Wilde


   O carte despre o poveste tragică exprimată prin cuvinte și emoții, un roman care s-a ridicat peste așteptările mele, ținându-mă în suspans pe tot parcursul ei.

    Știți acel gen de carte care vă face să citiți fără să vă dați seama cum timpul zboară pe lângă voi și că treceți de la o pagină la alta iar apoi sunteți uimiți cât de mult ați citit? Portretul lui Dorian Gray vă face să ieșiți din lumea reală și să intrați în lumea de dincolo de copertă. Povestea lui mi-a dat un avânt incredibil pentru viață și pentru greutățile ce vor urma să le înfrunt.

 Cartea îl are ca protagonist pe un tânăr de o frumusețe specială, numit Dorian Gray. El ne este înfățișat ca fiind un băiat frumos, tânăr, cu ochi de un albastru minunat, strălucitor, cu multă poftă de viață și cu multă iubire care așteaptă să fie împărtășită. L-am admirat foarte mult la început pentru că avea un comportament ales, era gentil, elegant, puțin timid și retras.

 La început facem cunoștință cu doi prieteni, Basil Hallward și lordul Henry, asistând la o discuție de-a lor. Basil îi vorbea lui Henry despre minunatul său prieten, Dorian, care vine aproape în fiecare zi să îl viziteze și să-i pozeze, deoarece acesta era pictor. El îi spunea că Dorian este un model incredibil și că nu a mai văzut niciodată un tânăr atât de fermecător ca el și că are un suflet deschis și luminos. Pentru Basil, Dorian era idolul lui în artă.

    

 Într-o zi, când Dorian se afla în atelierul lui Basil, lordul Henry veni să-i facă o vizită. Acesta se împrietenise foarte repede cu Dorian. Henry reuși în foarte puțin timp să-l schimbe radical și să îi schimbe multe percepții, idei și gânduri.

    Erau în atelierul lui Basil admirând minunata pictură a lui Dorian și tot odată cea mai reușită lucrare a artistului. Dorian era pur și simplu fermecat de frumusețea lui, nu putea să creadă că era el în persoană. Atunci Henry i-a ținut un discurs filozofic în care îi spunea despre viață, despre îmbătrânirea înfățișării și a sufletului. Dorian l-a crezut, în ciuda faptului că Basil îi spunea să nu-l asculte că habar nu are ce vorbește. Tânărul a rămas stupefiat, speriat și îngrozit de cele auzite. Astfel, fiind în fața tabloului, uitându-se la el cu groază, a spus că vrea ca el să rămână veșnic tânăr și numai tabloul să îmbătrânească. El era într-un fel gelos pe tabloul lui fiindcă acesta își va păstra tinerețea lui veșnică, iar el, muritor fiind, va îmbătrâni și nu se va mai putea schimba.

    Da, într-adevăr, Henry a fost o infulență nefastă pentru Dorian. Acesta l-a schimbat foarte mult, a început să meargă cu el prin toate colțișoarele murdare și vulgare ale Londrei, noaptea, mergând la cluburi și vorbindu-i despre multe lucruri care îl făceau să se îndepărteze de el însuși, murdărindu-i sufletul și încurajându-l să facă multe lucuri nedemnde de un tânăr.

    Dorian Gray începe să meargă la teatru. Dar nu la orice teatru, ci la unul în care actorii joacă fără nici un pic de efort și de plăcere. Vă întrebați de ce Dorian mergea acolo? Simplu. A fost fermecat de actrița care juca în fiecare seară, Sibyl, care interpreta roluri diferite din piesele lui Shakespeare, Hamlet, Romeo și Julieta, Poveste de iarnă, Othello și multe altele. Era fascinat de frumuseștea ei, de talentul ei înnăscut de a-și exprima sentimentele într-un loc atât de puțin populat, un loc unde nu au ce căuta oameni din înalta societate.

    Într-o seară, Dorian i-a spus ceea ce simțea el pentru ea. Sibyl a fost profund uimită și impresionată de faptul că un domn atât de superb s-a îndrăgostit de ea, o actriță care nu are condiții și faimă. Însă pentru Dorian nu asta conta. Ea era frumoasă, talentată, isteață, avea o inimă bună și deschisă, un păr superb și niște ochi deosebiți. Pe Dorian nu îl interesa câtă zestre are ea și unde se afla pe scara socială. Cu toate acestea, cu ajutorul ”minunatului” său prieten, Henry, acesta a reușit să se îndepărteze de ea și să-i rănească sentimentele. Dorian a fost crud, dur și nepăsător față de dovezile de iubire care le primea de la Sibyl în momentul în care el își amintea de spusele lui Henry. Astfel, Sibyl a ajuns să se sinucidă pentru că Dorian a fost influențat de lord. Aflând vestea cea iremediabilă, Dorian a simțit că i se mișcă pământul de sub picioare. A fost cel mai de necrezut moment trăit de el până atunci. Nu-i putea vine a crede. Ea era lumea lui, fereastra lui către o lumina cerească și iubitoare.

    Am fost foarte mirată de cele ce se întâmplau. Trăiam o dată cu personajele, simțeam că eram acolo cu ele și îmi spuneam atunci când erau cele mai tensioante simțăminte, îmi imaginam ce s-ar putea întâmpla și gândeam: ”Nu, nu face asta! Totul se va schimba! De ceee?!”. Dar firul poveștii înainta, citeam ce se întâmplă cu fiecare personaj, mă răzvrăteam înăuntrul meu și simțeam că totul se va spulbera când se va termina cartea, că mai vreau o continuare, iar acea continuare să fie la nesfârșit, să nu se mai termine nicioadă și toți să trăiască fericiți și în pace.

    Dorian Gray a mers să mai privească încă o dată tabloul primit de la Basil. Iar când s-a uitat mai mult la el, a observat că ceva se schimbase, că nu era la fel cum era înainte. Atunci el își amintea de dorința pe care o spuse cu voce tare când era în atelierul lui Basil și își privea înfățișarea. Chipul a primit o expresie ciudată. S-a schimbat la față. Oare de ce? Acestea au fost momentele de suspans trăite de Dorian, dar și de noi, cititorii.

   Lumina tremurătoare și aprinsă a soarelui îi dezvăluia acele cute de cruzime din jurul gurii la fel de deslușit ca și când s-ar fi privit într-o oglindă după ce săvârșise o faptă groaznică.

    
     Cum spunea Oscar Wilde în acel citat de sus, că această operă este o parte din el. El va intra în lista autorilor mei preferați. Are un scris impecabil, armonios și elegant. Consider că și noi ne putem regăsi în aceste personaje, oferă modele și învățături de viață.
     Am privit această carte ca pe o lecție de viață. Ca un fel de sfat și îndrumare de la autor, explicându-ne printr-o poveste tragică cum să acționăm și cum să ne comportăm în situații limită și cum să facem față greutăților care ne apasă pe suflet.

    De obicei, când citesc o carte, îmi place să analizez personajele principale și să le compar între ele. Dorian, Basil și Henry: trei persoane diferite, cu comportamente diferite și cu principii diverse.
    Parcurgând romanul, vedem cumun tânăr fermecător, care avea toate șansele  să aibă o viață frumoasă, se schimbă radical fiind influențat în rău de prietenii nepotriviți.
   Mi-a plăcut nespus de mult această carte deoarece am învățat multe lucuri, am trăit emoțiile scrise, am avut multe citate de extras și mi-a dăruit câteva zile povestea unui tânăr cu visuri mărețe, dar care soarta i-a surâs și a început să se joace cu el.

     Vă recomand cu multă căldură acest roman care vă face pentru câteva momente să uitați de voi și să asistați la evoluția personajelor, învățând cum treceți prin situații-limită.
     Lectură plăcută !

  Citate:

• "Artistul este creator de lucruri frumoase."
• "Țelul artei este să reveleze arta și să-l ascundă pe artist."
• "În ziua de azi, oamenii știu prețul oricărui lucru, dar nu cunosc valoarea a nimic."