Salutare, suflete frumoase!
Îmi cer scuze de absența de pe blog, chiar când a fost vacanță şi aveam mai mult timp de scris. Dar, stați linişiți, nu voi uita recenziile cărților citite! La citit m-am menținut destul de bine, nu pot nega asta. :D
Vă spun, mi-e așa de greu să postez pe blog! Mai ales că acum a fost vacanță, aveam mai mult timp de scris pe el, dar așa mi-e de greu să să scriu pe tabletă! Laptopul mi-e stricat, de tot, și când vreau să postez de pe telefon îmi face figuri. În fine, fac un sacrificiu să scriu azi de pe tabletă. *șterg-rescriu-șterg-rescriu*
Așa, să trecem noi la ale noastre.
Mi-am adăugat din nou cărți frumoase în bibliotecă. La astea clar le fac recenizie. La toate, că-s minunate! Ce-i drept, sunt cam puține, dar vă asigur că vă umple sufletele cu razele lor calde.
Acestea sunt două cărți frumoase și zâmbitoare. La fel ca și autoarea. Mai am puțin și termin primul volum, "Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini". E dulce. La fel ca o bomboană! Pur și simplu îți îndulcește sufletul. Abia aștept să citesc și al doilea volum!
"Cei trei muschetari". Nu am citit nimic de Dumas, spre mirarea unei prietene. "Cum, nu ai citit >>Cei trei muschetari<< ?! " , și-am dat negativ din cap. Ar fi început un discurs luuung, dacă nu eram în librărie. :)) Abia aștept să le citesc. Știți pasiunea mea pentru scriitori francezi, care s-a născut o dată ce l-am citit pe Zevaco. :D
Aici am "Misterele Londrei" de Paul Feval. Tot la recomandarea prietenei mele, care mereu le nimerește, și, bineînțeles, recomandarea mamei, căreia mereu îi ascult recomandările. Am doar ultimele două volume, da' nu-i bai, fac eu cumva rost și de primele!
Prima carte luată de la Polirom. Am auzit că sunt frumoase. Am citit multe recenzii ale cărții, unele cu păreri negative, altele cu păreri pozitive. Eu sunt convinsă că o să-mi placă. O să mă uit și la film după ce o citesc. Să am de unde să compar care a fost mai bună: cartea sau filmul? :D
Atâtea cărți mi-am luat până acum. Presimt că toate o să-mi placă!
Voi ce cărți v-ați mai luat? Aștept să-mi spuneți!
Daria.

Foarte frumos ! Și eu abia aștept să citesc al doilea volum din „Domnul Tic”. Cât despre „Cei trei mușchetari”, nici eu nu am citit cărțile, dar sper. Oricum, toate cărțile sunt frumoase. Despre „Misterele Londrei” eu sper să le citesc, pentru că sunt cărți polițiste, și daaa :) Și la fel, și cea cu mic dejun sună interesant. :) Foarte frumoase ! Te îmbrățișez ! HUG, HUG !
RăspundețiȘtergereHihi, mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Să vedem cum vor fi. Imediat ce le voi citi îți voi spune despre ele!
ȘtergerePupicei! >big hug!< ♡
Frumoase cărți ! Sper să le citești și să le faci recenzie.
RăspundețiȘtergereApropo, frumos blogul tău !
Te pupă acest panda !
Mulțumesc! Şi bine ai venit pe blog!
ȘtergerePupici!❤
Omgg, ce de cărți frumoase! De la Editura Polirom vreau și eu să încerc, chiar sunt curioasă cum sunt. Cât despre celălalte cărți, mă atrag cele despre Domnul Tic, par așa awii. Să le citești cu plăcere, Dariaa! Pupicei și îmbrățișări >:D<
RăspundețiȘtergereDomnul Tic am terminat-o. A fost o carte superbă! Şi m-am apucat de volumul doi. Nişte cărți mai frumoase şi mai scrise din inimă nu am mai citit!
ȘtergereAbia aştept să mă apuc de Dumas şi de Tiffany!
Pupici!
Mereu am vrut sa citesc Mic dejun la Tiffany. In afara faptului ca acea coperta este majestica, parca am citit si cateva recenzii la ea, dar nu mai tin minte. O astept pe a ta.
RăspundețiȘtergereBine te-am gasit si spor la citit!
Ps: si eu scriu comentariile de pe tableta pentru ca imi este mai comod, dar intr-un fel detest asta.
Bine ai venit pe blog! :)
ȘtergereŞi eu am citit multe recenzii ale cărții. Multora nu prea le-a plăcut, dar eu presimt că va fi o carte superbă şi relaxantă. Mai ales că aseară am văzut un film despre actrița care joacă în film, Audrey Hepburn.
Lecturi frumoase şi o zi minunată!
Cei trei muschetari am citit-o prin clasa a 7-a și mi-a plăcut foarte mult la vremea aceea; acum nu știu cât de mult aș devora un roman de aventură :)
RăspundețiȘtergereHehe, cam pe-acum citesc și eu romanul! Ador romanele de aventură, mă țin în suspans și nu le pot lăsa o clipă din mână.
ȘtergereBine ai venit! Sper să-ți placă recenziile de pe blog și atmosfera de aici!
O seară frumoasă! ^.^
wow ce bine arata cartile cu cei Trei Muschetari, a fost seria mea favorita de carti in copilarie. So many happy memories.
RăspundețiȘtergereDa, să știi, abia aștept să le citesc! :)
ȘtergereO seară frumoasă!