luni, 13 martie 2017

„Harry Potter și Piatra filosofală” de J.K. Rowling - Recenzie

 Titlu: Harry Potter și Piatra Filosofală

 Seria: Harry Potter

 Autor: J.K. Rowling

 Număr de pagini: 354

 Editura: Arthur



          Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult!

   Îmi vine greu să cred că înainte să citesc această carte și să mă documentez mai mult despre serie spuneam întruna că nu-mi va plăcea, că n-o voi citi niciodată doar pentru că e populară. Când eram mică, mereu vedeam la televizor reclame cu filmele Harry Potter și de atunci mi s-a pus pata că e prea populară toată febra asta cu seria de cărți și de filme.

     Până când o colegă mi-a zis că a citit primele trei volume și am mers cu ea la bibliotecă să și-l împrumute pe al patrulea. Am întrebat-o mai multe despre ce e vorba, iar ea a început să-mi spună multe, cred că prea multe. Dar, ca prin magie, mi-am zis că merită să încerc, de ce nu? 👻

     Revenind la recenzie. Da, mi-a plăcut enorm! Mi-a depășit cu un milion de ori așteptările, credeam că e o carte banală pentru toți copiii care nu mai știu ce să citească. Nu, nu e așa. Harry Potter și Piatra Filosofală e o carte uimitoare.

       Primul volum ne introduce în aventurile a trei elevi la școala Hogwarts: Harry, Ron și Hermione.

     Harry este un băiat de doar zece ani, căruia i-au murit părinții într-un mod misterios. Familia Dursley i-a spus c-ar fi murit într-un accident de mașină, iar el, Harry, ar fi supraviețuit într-un mod miraculos. Dar nu așa s-a întâmplat. Cel mai puternic vrăjitor al magiei negre, Voldemort sau, dacă nu vreți să-i spunem așa, Știm-Noi-Cine. El i-a omorât pe părinții micului personaj și a avut o încercare zadarnică să îl ucidă și pe Harry. El era popular pentru că avea o cicatrice pe frunte în formă de fulger și fiindcă toată lumea știa că el a scăpat ca prin minune de atacul vrăjitorului.


Lui Harry nu-i plăcea decât un singur lucru din înfăţişarea sa: cicatricea în zig-zag, amintind de şerpuirea unui fulger. O avea de când se ştia şi îşi amintea că primul lucru despre care o întrebase pe mătuşa Petunia era de unde avea acel semn.

     Micul erou a fost dus la singurele rude ale lui rămase în viață. Familia Dursley. Aici, timp de zece ani, Harry a trăit momente și clipe de calvar, încercând să pară cât de normal putea, dar unchiul, mătușa și vărul lui se purtau inimaginabil de urât cu el, crezând că e o creatură nemaiîntâlnită scăpată din junglă.

     În timp ce citeam aceste pasaje, mi se făcea milă de Harry și începuse să-mi crească o ură în suflet pentru familia Dursley. Ei nu se gândeau că băiatului i-au murit părinții? Nu, nu se gândeau, așa că ei continuau să se poarte într-un mod meschin și jalnic față de el.



     Până când, într-o zi, micul Potter primise o scrisoare. Nu se putea ca unchiul său să nu i-o ia. Era o scrisoare de admitere la Hogwarts! Îngrozit, unchiul său a ars-o. Dar degeaba. Scrisorile continuau să vină la ei acasă.

     Nu vreau să vă spun mai multe pentru că, bineînțeles, vă veți pierde din farmecul și suspansul acela unic atunci când veți citi cartea. Prin niște împrejurări pe care acum nu vi le voi prezenta, Harry ajunse la Hogwarts. În tren s-a împrietenit cu Ron și Hermione, cei doi prieteni care vor fi alături de el pe tot parcursul acestei aventuri.


     Privirea îi mai zăbovi pe Harry preț de câteva clipe, apoi, ca și cum deodată și-ar fi dat seama ce face, își aruncă din nou ochii spre fereastră.

     Toată acea atmosferă festivă, jovială și veselă m-au determinat să fiu alături de personaje, să le simt trăirile, să îi ajut, să iubesc, să urăsc și să trăiesc alături de ele.

     Ajunși la castelul Hogwarts, elevii din anul întâi trebuiau să-și pună pe cap o pălărie specială: pălăria de selecție. Lui Harry îi era frică ca nu cumva să fie repartizat în cea mai întunecată casă, Slytherin, unde erau doar cei favorizați de profesorul de filtre și elixire, Snape. Voia să rămână alături de noii săi prieteni. Oare unde va pica? În Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw sau Slytherin?

- Hm, auzi un glăscior la el în ureche. Greu. Foarte greu. Mult curaj, văd bine. Și o minte-brici, pe deasupra. Si talent - cu ghiotura, da. Bașca o lăudabilă aspirație să arăți de ce ești în stare. Foarte interesant... Oare unde să te repartizez?
   
     Încă din primul volum, Harry devine cel mai tânăr gonaci la jocul Quidditch. Acest joc se desfășoară în aer, zburând pe mături. Totul mi s-a părut atât de magic și de fermecător! Când se desfășurau meciurile, citeam cu nesaț fiecare pagină destinată descrierii acestui joc, cum se desfășura și cum se descurcau jucătorii. Eram atât de prinsă în mrejele jocului și ale poveștii, încât uitam de mine, de tot ce se află în jurul meu.

     Lectura a fost o joacă. Nu simțeam deloc trecerea timpului. Treceam cu ușurință peste pasaje, am intrat profund în povestea și sentimentele personajelor.
Uneori eram atât de adânc intrată în lectură, încât timpul trecea și eu aveam alte lucruri de făcut. Dar, cu toate acestea, povestea a rezonat cu mine, m-a determinat să ador fiecare cuvânt scris al autoarei, fiecare replică jucăușă și m-a făcut să trec dincolo de pagini. Mă aflam în Hogwarts, acea lume magică, unică, plină de zâmbete, distracție, loialitate și prietenie.

     Dar nu toată cartea a fost veselă. Ca în orice roman de fantezie și acțiune, trebuiau să se întâmple întorsăturile de situație specifice, răsturnărilor de sentimente ale personajelor, noi emoții: frica, tristețea, mâhnirea, înșelăciunea se cuibăreau în sufletul meu de cititor.
   
     Harry Potter și Piatra Filosofală este o carte uimitoare, grandioasă, care te introduce în aventurile și în emoțiile personajelor, făcându-te să fii una cu paginile, cuvintele și sentimentele eroilor din carte.

     Voi ați citit-o? Cum vi s-a părut cartea de introducere în lumea fascinantă Hogwarts? 💜

RATING:

 



         Vă doresc  lectură magică!


 
  

duminică, 12 martie 2017

Cum m-am apucat de citit?

        

     Cum m-am apucat de citit? Am crescut printre cărți, înconjurată de prieteni loiali și fascinanți.

     Prima mea întâlnire cu lumea cărților a început încă de la cinci ani. Cum mama mea a fost o devoratoare de cărți (bibliotecară), nu avea cum fiica ei să nu iubească lectura. Așa că îi datorez totul mamei mele pentru că ea m-a îndemnat să citesc. Îmi lectura în fiecare seară povești și basme pe care le voi ține în sufletul meu toată viața. Toată acea atmosferă, vocea caldă a mamei care se ridica și cobora ca niște valuri șoptitoare de lucruri dulci și tainice, m-au făcut să iubesc literatura, cărțile, cititul. În fiecare zi o rugam să-mi citească, iar ea, entuziasmată de setea mea pentru carte, își retrăia împreună cu mine copilăria și îmi deschidea porțile spre o lume feerică și înaripată. 

     Așa că, prin urmare, am început să citesc singură. Citeam orice, de la povești cu zâne, basme cu Feți-Frumoși, până la întâmplări pline de mister și suspans. Însă, deveneam foarte îmbufnată și mâhnită când cineva mă obliga să citesc o carte care nu era pe placul meu. 

     Țin minte că eram în clasa a III-a și doamna învățătoare ne-a dat de citit o carte: Fram, ursul polar de Cezar Petrescu. Nu am îndrăgit-o deloc. Săream peste pagini, capitole, mă plictisea teribil. Așa că am renunțat. Dar, peste un an, am descoperit cartea Singur pe lume de Hector Malot. Așa copil cum eram, o citeam și noaptea, atât de mult îmi plăcea!

     De atunci, citesc romane alese cu atenție și, bineînțeles, urmând cu drag sfaturile mamei. Citesc cărți noi, cărți de beletristică: clasice, contemporane și polițiste. 

    Cărțile sunt precum niște corăbii care te poartă pe valuri înspumate și te duc spre insule de fantezie ce așteaptă să fie descoperite. 

     Așa că, oameni frumoși, citiți orice vă pică în mână, zâmbiți în continuare și fiți fericiți!

 Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a 
 Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.





duminică, 19 februarie 2017

Recenzii

     
     Bună! Aici sunt toate recenziile mele scrise pe blog. Dacă vrei să le citești, apasă pe imaginea cărții dorite. 😊



Editura Litera






Editura Corint





Editura Art (Arthur/Youngart/Paladin)




Editura Rao



Editura Epica


Editura Univers


Editura Trei




Editura Polirom



Editura Humanitas



joi, 16 februarie 2017

My Life in Books Tag

                 Salutări, oameni frumoși!


      Acum ceva timp am primit un tag de la Miha de pe blogul The cemetery of books. Îi mulțumesc enorm pentru șansa de a răspunde acestor întrebări căci, sinceră să spun, abia am așteptat să-l scriu pentru că mi se pare foarte interesant și amuzant. 😊 sper să nu te superi pe mine că l-am făcut după un veac

           1. Găsește câte o carte care să înceapă cu fiecare dintre inițialele tale.
  •      M (Macarie) ⇝ Marile speranțe de Charles Dickens. 
  •      D (Daria) ⇝ După ce te-am pierdut de Jojo Moyes. Mi-nu-na-tă!
  •      R (Ruxandra) ⇝ Rațiune și simțire  de Jane Austen.
       
          2. Numără-ți vârsta în funcție de cărțile din biblioteca ta. Ce carte ți-a ieșit?




     Ce mă bucur că  mi-a ieșit această carte! Sunt încă destul de copilăroasă și de inocentă, așa că e perfect că mi-a picat Hendrik de Mol și Planeta de Aur. ♥


          3. Alege o carte în care acțiunea ia loc în orașul/țara ta.



     După ce am citit toată seria cu romane de spionaj cu Minerva Tudovan, am început să ador acest gen de cărți, care sunt pline de suspans și îți sucește mințile pe toate părțile, încercând să ghicești cine-i criminalul.

          4. Alege o carte care reprezintă o destinație unde ai adora să mergi.




     De foarte mult timp visez să merg în Paris, iar în această carte, acțiunea are loc în el. Plus că îmi doresc de multă vreme să citesc această carte.


          5. Alege o carte care are culoarea ta preferată pe copertă.




     Albastruu! 💙 Deja de câțiva ani e culoarea mea favorită. Îmi place orice tip de albastru. 💙

         6. Ce carte îți stârnește cele mai multe amintiri?




      Această carte e absolut minunată, genială! E atât de veselă și îmi dă energie și o bună dispoziție. Îmi amintește de atâtea clipe din copilărie, când mă jucam pe-afară, făceam năzbâtii și părinții mei se distrau împreună cu mine. ♥

          7. Pe ce carte ai citit-o cu cea mai mare dificultate?



         În ciuda faptului că era vacanță când eu am citit-o și aș fi avut mult timp la dispoziție să o citesc, am terminat-o într-o săptămână jumate. Dar uneori o lăsam din mână doar din cauza descrierii sau a monologului unui personaj. Mi-a plăcut, dar nu chiar atât de mult încât să zic că a fost o carte genială. 

          8. Ce carte din lista ta de cărți pentru citit te va face să simți o satisfacție enormă după ce o termini? 


     Am foarte mari așteptări de la această carte deoarece am auzit numai lucruri pozitive despre ea și sunt foarte curioasă în privința ei. Ador memoriile și, mai ales, totul despre perioada aceea a Holocaustului. 

     O leapșă foarte simpatică pe care am scris-o cu mare plăcere și vă invit cu mare drag să o preluați și voi. Dacă ați decis să o scrieți și voi, nu ezitați să-mi menționați blogul și să-mi trimiteți link-ul cu răspunsurile voastre. Sunt foarte curioasă!

     Lecturi plăcute! Să ne citim cu bine!


luni, 13 februarie 2017

„Miss Peregrine” | „Căminul copiilor deosebiți” ( #1 ) de Ransom Riggs - Recenzie

   Titlu: Căminul copiilor deosebiți

    Seria: Miss Peregrine

    Autor: Ransom Riggs

    Număr de pagini: 392

    Anul apariției: 2013

    Editura: Youngart






     O insula misterioasă. Un orfelinat abandonat. O stranie colecţie de fotografii.


O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-i va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.



     O carte uimitoare, plină de suspans, umor, întorsături de situație, misterioasă şi romantică.

     Primul volum din seria Miss Peregrine, Căminul copiilor deosebiți, m-a fascinat și mi-a depășit așteptările. Nu mi-a părut rău că prima dată am văzur filmul deoarece cartea a fost total diferită de film. De fapt, e normal, pentru că nu toate filmele respectă în întregime subiectul cărții. Multe lucruri au fost schimbate, multe personaje și întâmplări. Bun, și cum nu vorbim despre film, să trecem la recenzie.

     Acțiunea este plasată în jurul unui adolescent pe nume Jacob Portman. El avea o relație foarte bună și strânsă cu bunicul său, Abraham Portman, zis și Abe. De când Jacob era mic, bunicul lui îi spunea povești de necrezut, fascinante, uimitoare, care l-au făcut pe micuțul nostru Jacob să viseze și să se gândească la multe lucruri. Bunicul său i-a deschis o lume diferită decât cea a realității, o lume unde copiii erau deosebiți și protejați. Acesta îi arăta poze vechi cu mulți copii care păreau să aibă puteri supranaturale. Toate pozele parcă erau trucate, dar bunicul său insista că sunt cât se poate de adevărate. El i-a umplut și i-a fascinat copilăria cu astfel de poze și de povești parcă venite din basme.

    Bunicul Portman era considerat nebun din cauza faptului că monștri îi erau mereu prezenți în minte, se gândea la ei și îi era frică de ei. Acasă, acesta avea un dulap plin cu arme, dar era închis cu un lacăt. Celor din familia lui le era frică să nu ia armele și să se întâmple ceva rău.
     În urma unui incident puțin trist și neobișnuit, Jacob a tras un semn de alarmă și și-a dat seama că poveștile și tot ce i-a spus bunicul erau adevărate sau, cel puțin, parțial. Nepotul său ținea foarte mult la el, așa că a încercat să afle ce i-a transmis bunicul său prin intermediul atâtor vorbe pline cu subînțeles.

    Am adorat foarte mult la acest roman faptul că foarte multe poze despre care bunicul său îi povestea nepotului, ne erau revelate. Aceste imagini sunt uimitoare, captivante și, unele, chiar stranii. Sinceră să fiu, prima dată am fost ispitită să desfac cartea din folia aceea, să mă holbez și să studiez pozele, dar m-am abținut. Autorul s-a inspirat din aceste poze ciudate, ceea ce mi s-a părut un lucru ingenios, creativ și minunat de a concepe o carte. 


     Coperta este reprezentată de Olive, o fată care levitează. Înainte să citesc cartea și fără să știu ce se întâmplă în ea, îmi ziceam că e o copertă obișnuită, normală și nu aveam bănuieli despre ea. Abia după ce am citit această carte și am ajuns la partea când se povestea despre fată am înțeles despre ce e vorba.

     
   Personajele au fost conturate într-un mod special, aparte, cum doar un pictor desăvârșit al cuvintelor poate face asta. Scriitorul, Ransom Riggs, m-a făcut să uit de toate, să mă debarasez de realitate și m-a introdus cu ajutorul pozelor, al descrierilor și al sentimentelor în cea mai feerică și magică lume pe care o poate creea un scriitor.

     Atmosfera a fost una caldă, magică, încântătoare și binevoitoare. Mereu când erau descrise vizitele lui Jacob la casa doamnei Peregrine, îmi mă făcea să fiu alături de protagoniști, să mă distrez cu ei, să le aud șoaptele inimii și gândurile. 

    M-am identificat cu multe personaje, dar printre preferatele mele a fost Emma. Ea era o ființă dulce, gingașă, puternică și curajoasă, ceea ce mi-a adus aminte de mine și de aceea mi-a plăcut atât de mult de ea și pentru faptul că întotdeauna ieșea învingătoare din certuri sau din lupte.
     Mi-a plăcut și de Jacob, dar nu l-am înțeles în totalitate deoarece niciodată nu trecut prin ce a trecut el, dar am încercat să mă pun în locul lui și să gândesc așa cum ar gândi el.
     Dintre celelalte personaje, l-am adorat pe Millard. El e un băiat invizibil. Mi s-a părut un lucru așa fascinant și amuzant să fii invizibil, mereu am visat la această superputere. Poți să mergi unde vrei, fără ca cineva să-ți simtă prezența sau... să te vadă. Mereu era cu replicile la el, era amuzant, mă făcea să râd sau să schițez un zâmbet larg.



     Miss Peregrine era, cu adevărat, ca o mamă. Îi proteja pe copii, îi iubea și îi învăța multe lucruri. De fiecare dată când Jacob venea la ei în vizită, acesta era primit cu iubire și cu prietenie. Aceste momente pe care le-am trăit citind, toate evenimentele întâmplate, mi-au trezit anumite amintiri din copilăria mea și m-au făcut să trăiesc alături de personaje, să fiu alături de ei pe tot parcursul acestei aventuri.

     În carte se vorbește despre strigoi și suflete-pustii. Părțile acestea mă speriau uneori, înainte de culcare mă gândeam la acele fețe oribile și ciudate, dar nu știu de ce mă speriau pentru că, până la urmă, e o carte și multă imaginație la mijloc. Dar aceste părți în care aceste creaturi apăreau îmi dădeau un avânt pentru a citi ce se întâmplă în continuare cu personajele sau ce întorsătură de situație va mai avea loc. Nu vă spun prea multe pentru că doresc ca voi să aflați cine sunt ei, ce fac și ce treabă au ei în acest roman. Cred că am spus destule până acum și vreau să descoperiți singuri această lume tainică. 




     Sper că nu am spus prea multe și sunt foarte curioasă dacă ați citit această carte sau aveți de gând. 😊 O recomand cu căldură oricui care vrea să trăiască sentimente profunde, tari și magice. Aștept cu mare drag să-mi spuneți și voi părerile despre carte! 


   RATING:

 


      Citate:

  • Ne agățăm de basmele noastre până când nu ne mai permitem să credem în ele…
  • Tot ce vreau e ca ei să fie fericiți. Dar simt că ar fi mai fericiți fără mine.