luni, 31 decembrie 2018

Sfârșit de drum al anului 2018

decembrie 31, 2018 0 Comments



     După un an plin de încercări, reușite, multe lupte date în interiorul sufletului meu, pot spune că mă simt liberă. Liberă că a mai trecut un an în care am învățat lucruri prețioase, care m-au ajutat să fiu mai puternică, mai stăpână pe ceea ce îmi doresc, mai plină de speranță. Pentru mine, fiecare an a avut a avut importanța lui. Toți oamenii frumoși care mi-au câștigat admirația și încrederea îi păstrez cu grijă și și-au făcut loc în sufletul meu. Însă, spre deosebire de alți ani, anul 2018 a fost o treaptă care a avut nevoie de mai multă putere pentru a fi urcată. O treaptă de pe care îmi era uneori frică să nu cad, să nu alunec, dar pentru care luptam de multe ori cu îndârjire ca să mă restabilesc. Am făcut cunoștință cu abilitățile, capacitatea mea de a știi și de a fi conștientă de scopul, de drumul pe care trebuie să îl parcurg. De asemenea, momentele în care simțeam goluri în mine m-au făcut să mă maturizez și doar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu multă credință și părere de rău, am putut trece peste tot ce a fost negru și atât de plăpând. ,,Știi că ești cu adevărat cineva atunci când crezi că ești un nimeni.". Am multe mulțumiri pentru toți cei care au reușit, fără să-și dea seama, să facă fericit un suflet căzut în neputință, să îl sprijine doar cu prezența, zâmbetul și privirea lor, împlinindu-și misiunea de a-l sprijini și de a-l face un om mai bun. Mulțumiri pentru tot sprijinul acordat!

     Însă, dragi prieteni, cu toate acestea, ceea ce vreau să vă scriu, nu vă urez pentru noul an. Ci pentru toată viața, care poate fi atât prietenul nostru cel mai bun, cât și cel mai adânc vrăjmaș al sufletului. Sper să aveți parte de fiecare rază de lumină și de căldură sufletească, să credeți în voi și în visurile voastre, zilele să vă fie senine, inima să vă fie plină de iubire și speranță și, dacă un nor cenușiu se așează pe cerul senin și ploaia cade încet... nu uitați să dansați printre picăturile de apă și să zâmbiți cerului.

     La mulți ani! 🎉

miercuri, 26 decembrie 2018

Secret Santa - Blogger Edition 2018

decembrie 26, 2018 0 Comments


          Bună să vă fie inimaa, dragi cititori!

     Fiind sărbători, iarnă, vacanță... azi am revenit cu o postare dragă mie pe care o scriu în fiecare an și e un eveniment la care particip cu drag, organizat de doi oameni frumoși: Alexandra (Pierduți în literatură) și Onisim (Books vs Reality). Deja e al treilea an de când particip și de fiecare dată am fost surprinsă de către persoana care mi-a trimis cadoul. Anul acesta moșul meu a fost Ioana Maxim de la Din dragoste pentru cărți. La sfârșitul articolului veți putea să mergeți pe blogul fiecăruia ca să vedeți ce au primit și ceilalți. 😻

     Și vă spun că un sentiment mai încântător decât acela de a deschide cadoul mult așteptat... nu există. A fost o feerie totală, o bucurie plină de speranță, ca a unui copil inocent. După o zi istovitoare, cadoul pe care l-am deschis de la Ioana a fost ca un balsam pentru suflet. Am fost foarte impresionată, mai ales că a surprins toate pasiunile și calitățile mele într-un singur cadou. Le-am făcut poză imediat după ce l-am despachetat, atât de nerăbdătoare am fost!



    Yup, aici e unboxing-ul 😘:


    Vaii, când am văzut cutia împachetată frumos în auriu, apoi ațele roșii cu verde... cred că arătam mai ceva ca atunci când deschizi cutia cu pizza. :))))


    Prima dată am citit scrisoarea, iar apoi am început despachetarea celorlalte lucrușoare. Toate au fost împachetate cu atât de mare grijă și Ioana a fost foarte creativă! Plus de asta, cele două ațe arată suuuper în poze (Știți voi, Christmas and aesthetic vibes). M-ai nimerit și la ceai, abia aștept să-i încerc aroma!



      Broșa de la Jocurile foamei, după ce am scos-o din ambalaj am fost foarteee încântată! A doua zi deja mi-am pus-o pe bluză și am stat cu ea toată ziuaa. 😊

     Tadaaaaa! Am fost atât de bucuroasă când am văzut cele două cărți! Am fost foarte fericită pentru că a observat faptul că citesc atât cărți clasice, cât și contemporane. Îmi plac amândouă în egală măsură și fiecare îmi aduce un motiv în plus ca să citesc și mai mult pe zi ce trece. Chiar am fost surprinsă, nu mă așteptam la două cărți, așa că tot ce îi pot spune moșului meu de anul acesta este un mare și călduros mulțumesc! A nimerit totul cum nu se poate mai bine și, să știi, ai făcut un suflet mai fericit ca oricând!
     

     Și, de asemenea, brățara aceasta e foarte finuță și mă reprezintă enorm! I-am făcut și o poză mai specială, așa cum merită 😉

                                         

     Mulțumim tuturor pentru implicare și dăruire și să ne auzim cu bine și la ediția de la anul!
  1. Alexandra (Tigruț) - Pierduți în literatură
  2. Alexandra - Hoața de cărți
  3. Ana - Ana Reads
  4. Anamaria - Anamaria White
  5. Andreea Blog de idei
  6. Andrei - Nasu-n carte
  7. Antonia - Read it out
  8. Cătălina - Starlit Psyche
  9. Ghanda -  Jurnalul unei cititoare
  10. Ioana - Twistinmysobriety
  11. Ioana - Din dragoste pentru cărți
  12. Iuliana - Glasul Literaturii
  13. Iuliana - Captive in the world of books
  14. Lavinia - Lavinia Reads
  15. Lexi - Tărâmul cu cărți
  16. Onisim - Books vs Reality
  17. Raul - Stoica Raul
  18. Simona - Pălărisme
  19. Sânziana - Vampress Bathory Reads
  20. Tris - În numele cărților



duminică, 11 noiembrie 2018

Un colț de rai pentru cititori

noiembrie 11, 2018 0 Comments


        Sunt sigură că orice cititor înrăit s-a gândit de mai multe ori la un loc în care se poate simți el însuși, înconjurat de cărți, învăluit în căldura cărților, a focului, a peisajului care stă chiar lângă el. Ei bine, astăzi am să vă descriu locul meu preferat de citit pe care îl visez de multă vreme și uneori, în timp ce citesc, îmi imaginez că mă aflu acolo!

         Da, da, să știți că îmi iau foarte multe cărți și de câteva luni am zis gata, stop, ajunge, pentru că nu mai am loc în bibliotecă. Biblioteca mare e plină cu romanele cumpărate de mama și de cărticelele de când eram mică, iar cealaltă plină cu cărți de-ale mele. Așa că, uitându-mă pe site-ul celor de la Favi.ro, am văzut că au atâtea biblioteci frumoase! Spre exemplu, dacă vă aflați într-o criză de loc, cum sunt eu, puteți să vă uitați la bibliotecile lor: https://favi.ro/produse/categorie/biblioteci

         Să revenim la locul de vis în care îmi doresc să citesc și să mă simt confortabil! 
         De multe ori îmi imaginam că sunt într-o casă lângă un lac mare, iar în spatele lacului se întind munții, cu creste albe și nori pufoși deasupra lor. La etaj, lângă o fereastră mare, să fie ca un pat pe care să mă așez, cu perne și cu pături pufoase, iar acolo geamul să aibă priveliștea spre pomii de afară, spre lacul și munții minunați, pentru că îmi place foarte mult la munte și aș sta oricât printre munți. Fereastra să aibă o draperie pe care o pot trage seara și să am o noptieră lângă acel locușor pe care să-mi pot pune cartea, o cană de ceai și o lampă. Ah, da, și îmi doresc ca luminițele să nu lipsească din acest peisaj, de asemenea, și niște șosete pufoase pe care să mi le pun când mi se face frig. Și, nu în ultimul rând, în liniștea camerei să se audă în surdină simfoniile lui Mozart sau muzică din anii '60-'70. 😊 Toate aceste lucruri mărunte îmi oferă un sentiment care îmi spune că eu chiar sunt acasă, mă simt liberă, liniștită și plină de viață, iar toate acestea se rezumă într-un singur cuvânt: fericire!





         Am scris acest articol datorită celor de la Favi. Ei m-au invitat să particip la acest concurs și le mulțumesc foarte mult! 
         Că tot am vorbit despre locul meu preferat de citit, voi cum vi-l imaginați pe al vostru? Spuneți-mi în comentarii, sunt foarte curioasă!



                                                                                                            

duminică, 26 august 2018

Experiențe și gânduri din generală

august 26, 2018 8 Comments

           Salutări, dragi citiori!

     Pentru că se apropie toamna și începerea școlii, astăzi am decis să vă scriu câteva gânduri despre generala pe care eu tocmai am lăsat-o în spate, mi-am luat de la ea un mare adio și acum mă pot simți liberă să scriu cum au fost toți acești ani pentru mine.

     Încă din clasele primare îmi dădeam silința să fiu bună la toate. Să nu-mi scape nimic, nicio lecție neînvățată, nicio temă nefăcută și mereu rezultatele veneau după răsplată, după cât de mult mă pregăteam și munceam în fiecare zi. Fiind într-o școală de muzică, aceste activități trebuiau împletite cu orele de specialitate, adică instrumentul și orele de teorie muzicală. Până în clasa a III-a, când am participat la primul meu concurs de pian, nu îmi dădeam seama că pot fi în stare de așa ceva. Că pot cânta în fața unui public, sub luminile care se jucau pe clapele pianului când cântam. Din clasa a III-a, abia de atunci mi-am dat cu adevărat seama că e ceea ce vreau să fac în continuare. Îmi plăcea încă de la început, asta e clar, căci altfel n-aș mai fi vrut deloc să învăț să cânt la pian. Și astfel, printre concursuri, audiții și multă muncă, am ajuns în gimnaziu. 

     Eram foarte obișnuită cu notele de FB și când am intrat dintr-o dată in clasa a V-a, tot ce era ușor și simplu s-a evaporat dintr-o dată. Eram la aceeași școală, dar aveam profesori la fiecare materie și deja, în mintea mea, era destul de ciudat. Cu toate acestea, nu am încetat din a-mi da silința, chiar dacă la pian trebuia și mai multă muncă, mult mai multe ore de studiu. Clasa a V-a a fost de acomodare. De ore de studiu până seara, când ajungeam acasă ruptă de oboseală, încercând să scriu teme, deși ochii mei deja începeau să se lipească și corpul dorindu-și odihna din ce în ce mai mult. 

     Din clasa a VI-a, parcă totul a început să devină mult mai ușor, mă descurcam mai bine la toate materiile și nu am mai simțit tot anul acea oboseală. Mai stăteam să scriu și să învăț până seara, dar să fiu sinceră, până și la pian a început să îmi placă din ce în ce mai mult, piesele mele deveneau cu timpul atât de frumoase, pline de detalii care trebuiau gândite, întoarse pe toate părțile, lucrate, studiate. Și așa majoritatea timpului meu era plin de stat pe scaun la pian, studiind de zor. Uneori stăteam până puțin mai târziu și atunci părinții mei deja începeau să-mi spună că-mi ajunge pe ziua de azi (da, chiar aveau dreptate. Mintea îmi fugea deja la culcușul meu în care abia așteptam să adorm).

      Clasa a VII-a... o mare pregătire pentru următoarea treaptă, clasa a VIII-a. Dacă ar fi să aleg, cred că acesta ar fi anul meu preferat din tot gimnaziul. Nu știu de ce, dar anul acela m-am simțit foarte bine, la pian să nu mai spun că deja cântam cu mai multă plăcere, cu mai multă dragoste, parcă începând să trăiesc odată ce degetele mele atingeau clapele fine ale pianului, oferindu-mi pace, liniște și multă perseverență de fiecare dată când mă puneam să studiez. Dacă ar fi să spun direct, s-a întâmplat ceva ce niciodată nu voi uita și care, din acel moment, m-a făcut să știu cu adevărat că pasiunea mea pentru muzică este de nestăvilită. Atât de puternică. Ascultam și înainte muzică clasică, dar în acel an mi-am dat seama că muzica aceasta este cea mai frumoasă dintre toate. Era un refugiu pentru mine, iar cărțile mă ajutau și ele să ies pentru câteva momente din alergătura cotidiană, să-mi las un timp pentru a fi doar eu și cărțile, doar eu și muzica. În anul acela mi-am dat seama că am câteva persoane la care pot să țin cu adevărat, care mi-au dăruit în fiecare zi atâta lumină, căldură, încât ei nici nu și-au dat seama că au făcut pentru câteva minute un suflet ca al meu să fie atât de fericit, plin de viață. Să-și dorească și mai mult de fiecare dată să călătorească, să iasă afară în bătăile vântului, să înceapă să-i placă toamna, ploile, zâmbetele și cuvintele sincere. În câteva cuvinte, acest an m-a schimbat enorm de mult.

     Și, în sfârșit, a venit și clasa a VIII-a. Anul acesta, mai ales pe la început, nu a fost tocmai plăcut. Nu am început bine școala și mă simțeam goală pe dinăuntru. Singură, atât de singură, dar cu atâția oameni lângă mine. Le simțeam prezența, râdeam când râdeau și ei. Ei au vrut un an care să ne rămână întipărit în minte și în inimă mult timp de atunci înainte. Să nu-i alung din amintirile mele, să rămân acolo, stând cuminți până când aș fi avut nevoie de amintirile petrecute cu ei. Dar oare va fi așa? Toată lumea poate povesti clipe amuzante care s-au întâmplat la școală, pe când erau ei elevi. Dar eu... Eu mereu mă văd doar pe mine, cu doar câțiva dintre ei și asta mi-e de ajuns. Uneori stăteam acasă, privind în gol și cu gândurile nicăieri. Și aceste clipe erau binecuvântate. Când nu te gândești la nimic, pur și simplu doar știi că ai ochii deschiși. Atât. Apoi, dintr-o dată, de parcă m-aș fi speriat de bătăile inimi, tresăream și mă întrebam oare cât timp am stat așa.

     Câteodată, când făceam o pauză din a exersa la pian, mă gândeam că altceva nu mi-ar fi plăcut să fac. Nu m-aș fi văzut la o altă școală, pe alte holuri, lângă atâția oameni necunoscuți. Liceul acesta, parcă îl știu de o viață. Mi-e atât de familiar totul, mirosul de var proaspăt, zgomotul vântului care dansează printre frunzele copacului imens sub care mă jucam de atâtea ori când eram mică. Și, de curând, citind la răcoarea lui. Orice colțișor al fiecărei clădiri mi-e cunoscut. E ca a doua casă pentru mine și mi-ar fi părut cu adevărat rău dacă aș fi plecat... dacă. Dar nu am făcut-o. Voi fi încă aici, încercând să mă bucur, să-mi păstrez prietenii puțini și adevărați pe care îi am lângă mine.

     Nu m-am stresat. Da, a fost obositor, dar am încercat să nu mă mai agit, să nu mă mai plâng de fiecare dată când primeam atâtea teme încât uneori nici nu le terminam de făcut pe toate. Importante sunt materiile de examen, așa cum vă spune toată lumea, româna și matematica. Să fiu sinceră, eu chiar am învățat cât am putut, dar nu atât de mult încât ar fi trebuit, căci prioritatea mea a fost pianul, solfegiul și dictatul, la care doream să fiu mai bună, să exersez mai mult, acestea fiind trei lucruri extrem de importante pentru admiterea la liceu. Sunt atât de recunoscătoare unui  singur profesor care a fost alături de mine, dorindu-și să mă ajute și să pot înțelege totul mult mai ușor, pe care îl admir și îl respect din toată ființa mea! Oh, și profesoarei mele care m-a îndrumat deja de atâția ani... Mi-ar fi fost atât de greu să mă despart de acești oameni, tocmai din cauza faptului că sunt legată de acest loc, de pian, de cei atât de cunoscuți mie! Și, mulțumesc Domnului, am trecut cu bine atât la admiterea la liceu, cât și la aceste două examene!

     Ce e important la limba și literatura română :

  • Faceți multe, multe exerciții. Asta vă va dezvolta mintea, veți putea lucra mai repede, folosind logica mult mai bine. 
  • Citiți din alte cărți de gramatică sau de pregătire. Vă va ajuta foarte mult, sunt multe exemple pe care le puteți înțelege ușor.
  • Lucrați pe părți. Într-o zi repetați doar părțile de vorbire. În altă zi părțile de propoziție. Apoi frazele. Să nu vă încurcați, să aveți totul aranjat în minte.
  • Citiți cărți. Da, vă ajută! La ultimul subiect aveți o compunere, iar aici vă puteți folosi de cuvintele și imaginația voastră, indiferent pe ce temă va fi compunerea.
  • La argumentările operelor, nu tociți fiecare cuvânt de pe model. Decât definiția, care este elementul de bază, cel mai important. Faceți-vă doar o schiță cu trăsăturile fiecărei specii. Vă va fi mult mai ușor.
     Ce e important la matematică :

  • Învățați foarte bine fiecare formulă. Asta se face doar din exercițiu, așa că luați câteva exemple până înțelegeți foarte bine.
  • Insistați pe lucrurile pe care nu le stăpâniți foarte bine. Întrebați profesorul sau un coleg care știe mai bine, sigur te va lămuri mai bine și va dori ca să înțelegi cum merge acel lucru.
  • Nu faceți atât de multe teste încât să vă săturați de ele. Unul sau două pe zi, ajunge. Important este să faci în acel test lucruri pe care știai că nu le stăpânești, iar acum te pricepi la ele.
  • Recapitulați-vă, în ultimele luni, absolut toată materia din toate clasele. Să nu săriți peste ceva ce poate fi simplu și doar credeți că vă aduceți minte cum se face.

     Tot ce vreau să vă spun, dacă treceți în clasa a VIII-a, dacă veți fi boboci sau în orice clasă veți intra, este să nu vă speriați. Nu e mare lucru acest examen, cu toate că absolut toți vă agită cu ei, de la familie până la profesori. Urmați-vă planul vostru și dați tot ce aveți mai bun. Să fiți siguri pe voi, atenți, odihniți și cu mintea limpede. Înainte să scrieți pe foaie, faceți-vă pe ciornă calcule, scrieți formula care vă e proaspătă în minte, gândiți-vă bine la ideea pe care o aveți, cum să o formulați. Munciți des, puțin câte puțin, cu pauze. Relaxați-vă, mai citiți câteva pagini dintr-o carte și bucurați-vă că totul va trece repede! Bazați-vă pe materiile care vă plac cu adevărat, pe cele cu care rezonați și care vă vor ajuta acolo unde vreți să ajungeți.


  



joi, 26 iulie 2018

„Banda celor șase ciori” și „Răzbunarea ciorilor” de Leigh Bardugo - Recenzie

iulie 26, 2018 6 Comments

     Titlu: Banda celor șase ciori                         Titlu: Răzbunarea ciorilor
     Autor: Leigh Bardugo                                   Autor: Leigh Bardugo
     Număr de pagini: 592                                   Număr de pagini: 686
     Editura: Trei                                                  Editura: Trei



          Salutăări!

     Am decis să fac o recenzie în care voi vorbi despre ambele cărți, și anume Banda celor șase ciori și al doilea volum, Răzbunarea ciorilor. Nu am mai scris demuuult o recenzie, dar sper că îmi voi intra din nou în ritm, voi încerca să scriu și alte articole, ce experiențe am mai avut de când nu am mai trecut pe aici. Mă bucur că am revenit, mi-au lipsit enorm de mult scrisul, blogul și oamenii de aici.

     Trecând la recenzia de azi, aceste două cărți au fost neașteptat de bune, le-am citit cu sufletul la gură ori de câte ori mă întorceam la lecturarea lor. Le văzusem pe Instagram la foarte multe persoane, acestea erau undeva pe lista mea, dar nu printre primele, așa că tot amânam lecturarea lor. Până când le-am primit de ziua mea și s-a confirmat faptul că îmi va plăcea și că voi adora seria. Și chiar așa a fost. Autoarea a confirmat și al treilea volum, așa că abia aștept, chiar dacă va fi nevoie de un secol ca să apară tradusă. 😁


     Prima carte, Banda celor șase ciori, ne introduce într-o lume fascinantă, într-un oraș foarte faimos, numit Ketterdam, împărțit în mai multe districte, iar cel mai rău dintre acestea este Doaga de Vest, unde erau prezenți bandiți, șefi care fac totul pe muncă necinstită și bordeluri, iar loialitatea fiind foarte prețuită în restul orașului. Însă, în ciuda acestui oraș vorbit aproape de rău de toată lumea, o bandă formată din șase adolescenți a făcut ca acesta să devină și mai popular de pe urma faptelor membrilor din bandă. Continuarea primului volum, Răzbunarea ciorilor, îi are ca personaje principale pe aceiași, urmând să fie adăugate și alte personaje care vor avea un impact important asupra acțiunii și a protagoniștilor. Aici aflăm mult mai multe despre povestea personajelor, despre trecutul fiecăruia. În felul acesta putem prețui fiecare personaj, admirându-le calitățile și virtuțile.

      Un om de știință cu numele Bo Yul-Bayur a reușit să creeze un drog numit parem care îi putea face pe Grisha, niște oameni cu puteri, să își dezvolte și mai mult această abilitate, cu scopul de a fi imperiul mult mai puternic și oamenii mai ușor de controlat. Acesta, însă, era închis în cea mai sigură închisoare, numită Curtea de Gheață, în care se vor aventura protagoniștii noștri.

     
      Am cunoscut-o pe neînfricata Inej, numită și Fantoma. Era o fată care ține foarte mult la tradiția poporului ei, la familia ei și la prietenii ei, un personaj plin de încredere în sine, răbdare și în nicio împrejurare nu s-a dat bătută. Mereu când erau capitolele scrise din perspectiva ei, mă țineau într-un suspans de nedescris. E personajul favorit al oricărei cititoare, aceasta fiind un adevărat model pentru ea. Silențioasă, tăcută, misterioasă. Am adorat-o de la primele momente în care a apărut.


     Întotdeauna preferase să-l străbată mergând pe acoperișuri, ferită de privirile oamenilor și de atingerea unor trupuri străine. Acolo, sus, se simțea din nou ea însăși - fata care nu cunoștea frica și nici cruzimile acestei lumi.





   
     Kaz, liderul bandei, zis și Mâini-Murdare, a fost pe tot parcursul cărților un băiat cu picioarele pe pământ, cu simțul realității bine dezvoltat, cunoscând toate tipurile de șiretlicuri pe care alți oameni le făceau. Acesta a avut un trecut sumbru, dureros, iar acest trecut l-a făcut un om mai puternic, mai stăpân pe sine și cu sânge rece în orice situație limită. Era inteligent și foarte închis în sine. Mi-am dorit să fie mai cald măcar cu ceilalți din bandă, dar câteva din replicile lui semănau cu un mulțumesc sau o îmbrățișare.


     Nu mai era Mâini-Murdare sau Kaz Brekker, sau cel mai puternic locotenent al Scursurilor. Era doar un băiat copleșit de o furie incandescentă care amenința să transforme în cenușă fațada de politețe pe care se străduise din răsputeri s-o dobândească.





     Nina era o fire amuzantă, luptătoare și o adevărată eroină, o adevărată Grisha. Acești Grisha aveau puterea de a controla alți oameni și aveau puteri supranaturale, iar un drog numit parem îi putea face dependenți de acesta, dându-le puteri mult mai mari, aceștia având riscul de a nu mai putea scăpa de pofta drogului. Nu și-a lăsat la greu prietenii, protejându-i cu orice preț în momentele limită. Am admirat-o enorm și m-am regăsit în emoțiile și sentimentele trăite de ea. Am iubit fiecare replică spusă de ea și am râs cu poftă de fiecare dată când voia să destindă atmosfera în momentele limită.

     Ninei i-a trecut prin minte că poate era o halucinație, uitându-se la silueta albă care se ținea după Inej pe sârmă. Semăna cu o fantomă plutind deasupra lor. Apoi silueta a aruncat ceva. Nina a zărit o strălucire metalică. N-a văzut obiectul, dar a văzut că Inej s-a dezichilibrat.






      De Jesper mi-a plăcut în mod deosebit. Chiar dacă la un moment dat au fost niște neînțelegeri, acesta a reușit să își recâștige încrederea prietenilor lui. El era un trăgător excelent, ceea ce l-a făcut să fie foarte prețuit de ceilalți. Era un personaj asemănător cu al Ninei, foarte deschis, prietenos și cu gânduri pozitive. 

     Dacă se concentra asupra petalelor ei, fie și un pic, le vedea descompunându-se în componente mai mici. De fapt, nu le vedea, ci mai degrabă simțea toate particulele de materie care alcătuiau întregul.


      Wylan a fost iarăși un personaj special pe care l-am îndrăgit. Cânta la flaut, ceea ce m-a bucurat foarte mult și avea o personalitate foarte blândă, retrasă, era un băiat plin de imaginație, bunătate și candoare, dar întotdeauna cu simțurile bine ascuțite și gata să sară la cel mai mic zgomot. 

     Wylan voia să fie curajos, însă era înfrigurat și plin de vânătăi. Iar lucrul cel mai rău era că îi avea în jur pe cei mai curajoși oameni pe care îi cunoștea și toți păreau abătuți.







      
     Matthias, care s-a integrat în banda lor era, ca și Nina, neînfricat și s-a dovedit a fi o persoană plină de bunătate.
ecial pe care l-am îndrăgit. El și cu Nina nu se înțelegeau la început, înțepându-se unul pe altul din pricina unor întâmplări din trecut care i-au afectat pe amândoi.

     Matthias avea să ispășească greșelile făcute în viața asta până târziu în viața de apoi, dar întotdeauna crezuse că, în ciuda fărădelegilor și greșelilor lui, în adâncul lui era un miez de onestitate care nu avea să fie distrus niciodată.







      
     Această serie are legătură cu trilogia Grisha, acolo găsindu-se termenii cărților explicați mai bine și alte personaje din aceste cărți, însă acest lucru nu trebuie să vă împiedice să începeți direct cu Banda celor șase ciori. Eu așa am făcut și nu am avut nicio problemă, am înțeles foarte bine despre ce este vorba și mi-a fost ușor să continui lectura. 


     Cele două cărți m-au introdus de la primele pagini în povestea personajelor, în emoțiile și sentimentele lor, reușind să îi apreciez pe toți. Aici găsim tot ce-i trebuie unui cititor înrăit: suspans, mister, acțiune și, nu în ultimul rând, între unele personaje se înfiripă o poveste sensibilă de dragoste, fiecare marcându-mă și, la un moment dat, am plâns atât de mult încât m-am oprit câteva minute și nu am mai avut puterea să continui. Veți vedea și voi. Exact când începi să adori un personaj, iar apoi bum, totul devine șervețele. Mulțumesc pentru Fără bocitoare. Fără înmormâmtări, dragă Leigh Bardugo. 😙

        Vă recomand cu multă căldură aceste două cărți minunate și, când va apărea și al treilea volum, abia aștept să vă spun mai multe despre el! Sper că am revenit în adevăratul sens al cuvântului cu recenziile, căci este una scrisă după atât de mult timp și am decis ca în recenziile mele să nu divulg prea multe despre acțiune și să vă las pe voi să descoperiți misterele cărților, în recenziile mele axându-mă mai mult pe ce am simțit și pe descrierea personajelor. 😊


    Rating:


                                                                                                                                      Daria Macarie.                           

joi, 4 ianuarie 2018

Cărți și realizări din 2017

ianuarie 04, 2018 16 Comments
          Vă salut, dragi cititori!



     Știu că am lipsit. Poate s-a depus nițel praf pe aici. De Crăciun am scris articolul despre ce am primit de Secret Santa (puteți vedea aici) și astăzi am decis să scriu ce cărți am citit în 2017, plus câteva gânduri.

     Mă bucur foarte mult că mi-am îndeplinit reading challenge-ul de pe Goodreads, citind 50 de cărți. Vă pun mai jos statistica mea de anul trecut și, pentru acest an, mi-am pus 30 de cărți. Da, cu 20 mai puține decât anul trecut. Am pus doar atâtea pentru că în acest an voi da examenul de capacitate, admiterea pentru intrarea la liceu și, fiind peste cinci luni, nu știu dacă voi citi atât de mult. O voi face când voi avea timp mai mult. Abia aștept să termin cu absolut tot, să revin pe blog, să scriu mai mult, să scriu iar recenzii. Cât de dor îmi e să scriu și să vă citesc articolele! Probabil, din când în când, când va fi o vacanță, voi mai posta câte ceva. Nu vreau să-mi neglijez blogul, pe voi, cărțile. Exersez cât de mult pot la pian, încerc să dau tot ce pot la toate. Și sper ca toată munca mea să roadă și totul să iasă bine.

     Chiar dacă sunt în clasa a opta din toamnă, nu am lăsat nicio carte neterminată. Mi-am luat în fiecare săptămână din timpul meu, mi-am dus la școală cartea și citeam ori cât de puțin, un paragraf, două, câteva pagini. Și așa am progresat, încet, chiar dacă în ultimele luni s-au dovedit a deveni foarte încărcate. Mă mai bucur de săptămânile acestea de vacanță în care pot citi mai mult.
   
     Vă las mai jos cărțile pe care le-am citit în anul 2017. Unele cu recenzie, altele fără, însă vă spun că nu regret nicio carte pe care am citit-o. În afară de Frumoșii oameni ai marilor orașe. Dacă vreți să citiți ceva de Fănuș Neagu, pentru prima oară, vă rog nu începeți cu această carte dezgustătoare. Aș avea multe motive pentru care să o urăsc. Unul dintre ele este că toată acțiunea a fost extrem de superficială, iar personajele la fel. Uneori îmi venea să arunc cartea ori de pereți, ori pe geam, să fac orice ca să nu o mai văd. Am terminat-o, totuși, cu un gust extrem de amar în suflet. Nu mai vreau să am vreo legătură cu ea, așa că de când am terminat-o nici măcar nu am mai atins-o.

     Am cântat mai mult decât m-aș fi așteptat la pian. Și cu mai multă pasiune, mai mult patos. Am muncit mult mai mult, dându-mi seama că exact asta e ceea ce vreau să fac pe mai departe. Și în ceilalți ani eram conștientă de viitorul meu, însă simt că ceva m-a împins de la spate. Nu sunt sigură ce. Pasiunea? Motivația? Orice ar fi fost, mi-a dăruit o stea deasupra mea pe care trebuie să o urmez. Am cântat la Viena, la Paris, având în inimă amintiri de neuitat, zâmbete și oameni fericiți. Cea mai mare bucurie e să faci oameni fericiți prin munca ta, dăruindu-ți tot sufletul, toată ființa. Și mă simt minunat făcând asta, trezind amintiri și peisaje în inimile publicului.

    Acum, uitați cum a arătat pentru mine anul 2017 în materie de cărți. 😊


     16, 630 de pagini și 50 de cărți. Nu-i rău!


    Haha, volumul 5 din seria Harry Potter chiar a fost uriaș. Și, totuși, m-a captivat enorm. Novecento a fost o carte simpatică și ușoară, relaxantă. Și cu un final la care nu m-am așteptat.


     Primul volum din Harry Potter, se pare, e cel mai popular. Dar, Domnul Tic - o iubire până la soare și înapoi de Laura Baban trebuie citită, e o carte la fel de dulce ca ciocolata preferată.


     Cea mai apreciată carte. Își merită locul!


       Prima carte citită. Daa, romanele polițiste sunt electrizante și îți pun la contribuție mintea. Sper ca anul acesta să mai citesc câteva, chiar mi-am propus în listă câteva cărți de acest gen.

      Și, acum, toate cărțile:


     Acestea au fost cărțile. Mă bucur că am fost mult mai productivă și abia aștept să-mi spuneți ce cărți ați citit în 2017! Oricum, nu cantitatea contează. Dar mă bucur că am citit multe cărți, toate fiind valoroase și minunate.

      Vă salut călduros și cu speranța de a ne citi curând!

Un produs Blogger.

Follow Us @soratemplates