Secret Santa #5 - Pandemic Edition

 



            Salutări!

        Anul acesta, tradiția înființată de Onisim și Alexandra, și anume Secret Santa-ul, a fost mult mai diferită față de anii trecuți. E acel Secret Santa între bloggeri, dar de data aceasta e unul puțin mai întârziat din cauza pandemiei și a incertitudinilor zilnice. Cu toate acestea, emoțiile și pregătitul cadoului rămân aceleași. Acestea nu se schimbă, indiferent de influențele din afară și ce se întâmplă în lumea care ne înconjoară.
       Onisim și Alexandra au fost foarte drăguți, la fel ca întotdeauna, cu organizarea, informațiile și tot ce a fost legat de acest eveniment. Eu, personal, le mulțumesc foarte mult și vă invit, la sfârșitul articolului, să mergeți și pe blogurile celorlalți participanți, să vedeți ce bucurii au avut și ei!
   
        Ca să începem cu o notă de entuziasm, am avut următorul noroc: Tiberiu (de la Ce mai citim?) și cu mine ne-am trimis cadouri reciproc. Nu vă puteți imagina ce bucurie m-a cuprins, doar văzând avizul de la poștă. Apoi când am ținut coletul trimis de Tiberiu în mâini. Prin urmare, voi dezvălui aici interiorul coletului care mi-a umplut ziua de o fericire de nedescris. :) 



        Am fost, de-a dreptul, un pachet de emoții.



        Toate au fost împachetate. Au fost împachetate și cele 2 cărți, care nu se văd în poza de mai sus. Nu am mai apucat să fac poză cărților împachetate din cauza curiozității mele nestăpânite. Până să ajung la cărți și la scrisoare, am despachetat toate celelalte lucruri cu un zâmbet continuu pe față. Chiar că zici că a revenit spiritul Crăciunului în acel moment.

                                                                     

         Începem cu cele două lucruri fragile: confirm faptul că au ajuns intacte, au fost chiar foarte atent împachetate și nu s-au produs neplăceri. Chiar voiam de ceva timp să îmi pun niște uleiuri aromate și uite că acum le-a venit rândul. Alături, bineînțeles, de lumânările parfumate pe care să le folosesc pentru a se evapora uleiurile. Și acel bol micuț, e genial pentru gustări, iar modelul e superb! 



        Alte trei lucruri de care nu mă voi sătura niciodată. Mereu sunt în căutare de washi tape și mă bucur tare mult că încetișor ne apropiem de tematica acestui colet. Nu mi-am dat seama, doar abia după ce am desfăcut cărțile! Apoi am citit și scrisoarea în care Tiberiu mi-a scris că e un colet cu temă japoneză. Că tot vine primăvara, abia aștept să-l includ în lecturile mele pentru lunile următoare pe Yasunari Kawabata. Am mai citit „Lacul” și „Sunetul muntelui”. Cea din urmă chiar a fost foarte nostalgică, după cum auzisem - ceea ce îmi place mult la o carte. Sunt curioasă cum vor fi și acestea două, mai ales „Vechiul oraș imperial”, demult îmi doream să o am în bibliotecă! Uitați și citatele pe care le-a scris Tiberiu în interiorul cărților: 



        Și acum, o ultimă perspectivă asupra coletului. Tiberiu mi-a mai trimis ulterior un mic pachețel pentru că nu a mai putut pune și acele bufnițe-radieră în colet, pe care le ador. A fost o dublă surpriză, cine s-ar fi așteptat la asta? M-am bucurat de fiecare mic amănunt. Dragă Tiberiu, ai surprins prin acest cadou personalitatea mea și ceea ce mă reprezintă. Îți mulțumesc mult pentru efortul și atenția cu care ai pregătit fiecare amănunt! 💛 




        Vă las mai jos link-urile bloggerilor care au mai participat la această ediție:

Comentarii

  1. Și mie mi-a plăcut așa mult când am văzut ca va faceți unul altuia cadou!! Abia am așteptat sa citesc despre reacțiile voastre și sa văd ce minunății ies din mâinile voastre! Și nu am fost dezamăgit!
    Mulțumim mult de participare și anul acesta, Daria!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost o experiență de neuitat! Mulțumesc și eu pentru invitație! ❤️

      Ștergere
  2. Mă bucur foarte mult că au ajuns ambele părți de cadou întregi și gata de folosit! Spor în toate!❤

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos! :) Felicitări pentru inițiativă!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu