„Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys - Recenzie

 Titlu: Printre tonuri cenușii


  Autor: Ruta Sepetys


  Număr de pagini: 320



  Anul apariției: 2011


  Editura: Epica


                Prefața:

     V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.
Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?
     Printre tonuri cenușii e o carte sfâșietoare. Nu o poate citi oricine. Trebuie să ai un suflet tare și să încerci să nu plângi ca să poți da paginile mai departe, ca să poți citi. E o carte tragică despre puterea iubirii și forța supraviețuirii care trebuie citită!

     Aceasta este prima carte pe care o citesc de la editura Epica. Mi-a întrecut toate așteptările. După ce am citit-o, mi-am pus mult mai multe cărți de la această editură pe wish list. Abia aștept să-mi achiziționez și altele, toate au un subiect genial și îmi stârnesc interesul.

     Printre tonuri cenușii o are ca protagonistă pe Lina, o adolescentă cu visuri și planuri mărețe. O fată simplă, creativă, isteață, care a fost acceptată la școala pe care voia să o urmeze. Școala de Artă din Vilnius. 
     Totul pare frumos și normal. Ea vrea să devină o mare artistă, desenează, visează. Însă... speranțele i-au fost spulberate de către NKDV-iștii care i-au arestat. Familia ei, Jonas și Elena, mama ei, au fost obligați să se urce în tren pentru a-i duce spre o destinație necunoscută. Erau speriați, nu știau ce se va întâmpla cu soarta lor, cu destinul lor. Aceste clipe erau îngrozitoare atât pentru ei, cât și pentru mine. Aglomerația, cuvintele, izul, totul se simțea și era descris atât de clar, încât simțeam că sunt alături de ei, de oamenii care sufereau și se ajutau la nevoie.

     Sincer, îmi era dor să citesc ceva din timpul războiului. Să simt pe pielea mea și în sufletul meu suferințele la care erau predispuși acei oameni nevinovați, care luptau pentru a supraviețui. O lume în care fericirea se împletește cu durerea, o lume în care fericirea era o poveste, un basm, ceva vremelnic. Îmi plăceau nespus de mult momentele în care se adunau și povesteau despre fericirea demult trecută. Se bucurau de amintirile care erau atât de departe de ei!

     Cel mai dureros sentiment pentru ei a fost acela că nu știau unde îi vor duce. Ei călătoreau în acea mizerie din trenurile pentru animale, erau înghesuiți de abia mai puteau respira. Erau trimiși să lucreze pentru ofițerii sovietici. În schimb, ei nu primeau aproape nimic. Decât o bucată de pâine. A fost o cruzime pentru ei. Acei ofițeri, NKDV-iștii, erau atât de duri, fără puțină milă! Omorau atâția oameni nevinovați, care plângeau pentru soarta și destinul lor! Cu toate acestea, ei luptau pentru viață și mai aveau un licăr de speranță că totul va fi bine.


     Acele lagăre erau un adevărat calvar. Oamenii munceau pentru a-și primi bucățica de pâine, se zbăteau pentru asta. Făceau orice pentru a mânca, chiar furau de la ofițeri.

    Am citit cu mult nesaț momentele în care fericirea era prezentă. Mă îndemnau să uit de toate chinurile pe care le-am citit înainte, să zâmbesc și să mă bucur de acele clipe binecuvântate alături de personaje.

    Simțul umorului, a remarcat mama, cu ochii umeziți de lacrimi de cât râsese. Nu pot să ni-l ia, așa-i?
     
     Lina a făcut cunoștință cu un băiat pe nume Andrius. Băiatul care a ajutat-o în cele mai grele momente, a fost alături de ea și, din faptul că au petrecut atât de mult timp împreună, între ei doi s-a aprins scânteia iubirii. Citind aceste momente, îmi dansau fluturi în stomac și mă bucuram de clipele în care ei erau fericiți.

          Avea nasul rece. Avea buzele calde și pielea îi mirosea a curat. Am simțit cum mi se zbăteau fluturi în stomac.
   
     Ofițerii NKVD erau niște oameni cruzi și neomenoși. Nu suportam să mai citesc că ei făceau atâtea lucruri urâte și josnice! Nu-mi plăcea cum îi trata pe săracii oameni care munceau, trudeau pentru ei. Măcar cu un zâmbet sau un Bună dimineața le-ar fi făcut ziua mai fericită ființelor care se străduiau ca totul să fie bine pentru ei. Dar nu. Ei își băteau joc de lituanieni, îi luau peste picior și ucideau fără milă, fără puțin suflet. În unii soldați chiar aveam un dram de speranță. Mă gândeam că poate vor ajuta cu ceva. Însă, din păcate, nu. O cruzime fără cuvinte. Citat nu pot să vă dau pentru că veți fi prea supefiați.

     În schimb, mă bucuram mult de micile povești pe care autoarea le punea la sfârșit de capitol sau la mijlocul lui. Amintiri care s-au întâmplat într-un trecut nu prea îndepărtat, dar pentru ei era o veșnicie.
     Sufletul Linei, al fratelui ei și al mamei ei erau pline de nădejde. Voiau să-și găsească tatăl. Să sufere împreună cu el. Lina făcea desene pentru el, în nădejdea că vor ajunge la tatăl lui și își va găsi familia. Aceste clipe erau atât de înduioșătoare!


     M-a uimit faptul că personajele evoluau, nu se plângeau și munceau în continuare. Autoarea a colorat într-un mod armonios toate personajele. A dat contur personalității și sufletului fiecăruia, ceea ce m-a făcut să mă bucur și să citesc cu și mai mare drag și poftă cartea.

     Unul dintre personajele care au dat esență cărții este bărbatul cu chelie, numit Stalas. El era un bărbat care de la început a vrut să se sinucidă, aruncându-se din camion. Și-a rupt piciorul. Pe tot parcursul cărții, acesta se plânge că-l doare piciorul și toată lumea trebuia să sară în sus ca să-l ajute. E un personaj capricios, cu multă ironie în el, și chiar în cele mai tragice momente, el se trezea să dea o replică ironică, dar cu un amuzament aparte. Și, bineînțeles, nimeni nu îl băga în seamă.

-AU!
Bărbatul cu chelie m-a plesnit peste picior.
-Ai grijă fetițo! Mai aveai puțin și mă călcai.

     Autoarea, Ruta Sepetys, are un fel unic de a relata și de a descrie totul, de a face cititorul să se bucure, să se îndurereze sau să fie alături de personaje. Ea m-a introdus într-o lume diferită, o poveste care mi-a zdrobit sufletul în mii de bucățele, dar m-a făcut fericită cu ajutorul momentelor uimitoare descrise cu o naturalețe aparte.




       Îi mulțumesc din suflet autoarei că mi-a oferit șansa de a citi deosebita carte, dar și editurii, care a fost binevoitoare să-mi trimită cartea în urma unui concurs. Thank you!


RATING: 


          
         Citate:

  • O mică geană aurie și-a făcut apariția printre tonurile cenușii de la orizont.
  • Cu ce aș mai fi rămas dacă le-aș fi cedat lor și respectul meu de sine?
           Să ne citim cu bine!

  Daria.

Comentarii

  1. Poate asa mai iese si lumea din fatarnicia si superficialitatea in care s-a cufundat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, să ştii că da! Astfel de cărți îți dau mult de gândit şi te fac să meditezi la anumite fapte.
      Lecturi frumoase! ❤

      Ștergere
  2. Ahh, ce mă bucur că ți-a plăcut și ție, Daria! Nu știu, pe de o parte parcă aș vrea să afle toată lumea de ea, să o aprecieze, să intre atât de mult în poveste cum am intrat eu, dar pe de altă parte, parcă vreau s-o țin doar pentru mine, atât de bună mi s-a părut!

    Felicitări pentru recenzie, e minunată, ca de obicei! <3 Pupici și lecturi frumoase în continuare! ^.^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce cuvinte frumoase, Roxi!
      Haha, să ştii că aşa mă simt şi eu. Să ştiu că e o carte special pentru mine. :))

      Mulțumesc din suflet! Lecturi plăcute! Pupici! ❤

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Simina! Ți-o recomand cu mare căldură, e o carte specială şi superbă!

      Lecturi frumoase şi spor în tot ce faci! Pupici! ❤

      Ștergere
  4. În urma recenziei cred că voi trece carte pe whishlist...însă mi-e tare frică să nu se dovedească a fi prea tristă. Sper să mă înșel. Mă bucur mult pentru faptul că ai câștigat cartea :3 Îți las aici un tag, în cazul în care vrei să îl faci: http://bit.ly/this-or-that-tag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte curioasă dacă vei citi cartea şi îți va plăcea. Subiectul în sine e trist, dar bucuria personajelor care era prezentă în unele momente te face să uiți de tristețe.
      Iuui, mulțumesc! Ador să scriu tag-uri, îmi plac mult şi sunt foarte simpatice. Abia aştept să-l scriu!

      Aştept cu nerăbdare o părere despre această carte, să văd cum ți s-a părut. ^-^

      Mulțumesc mult pentru vizită şi comentariu! Te mai aştept pe aici! Lecturi plăcute şi spor în tot ce îți propui! ❤

      Ștergere
  5. Vai cat imi place cum ai descris cartea..cu siguranta o voi citi si eu...Imi place foarte mult felul tau de a scrie <3 .. te astept si pe blogul meu -http://prafdestele20.blogspot.ro/ .. Sunt la inceput...am doar o singura postare..dar sper sa iti place

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur atât de mult că îți place! Apreciez mult! ^.^ Abia aştept să-ți citesc părerea despre acest roman! ❤
      Bine ai venit în minunata lume a noastră: blogosfera! Suntem o familie mareee! ^-^ Sper să te simți bine cu noi şi îți doresc mult succes cu blogul! Te voi citi cu drag. ❤

      Lecturi frumoase! Pupici!

      Ștergere
  6. Mulțumeesc! Sună foarte bine şi abia aştept să-l fac!
    Lecturi frumoase! Pupici! ❤

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu