Poze care ne fac să iubim toamna

           Salutări!

     Știu că nu am mai postat demult, dar, între timp, a început școala. Anul acesta mi se pare mult mai încărcat decât cel de anul trecut. Deja am dat un test săptămâna trecută și urmează să dăm altul în această săptămână. Și tot așa, pentru că a început școala. Daria, trezește-te.
     Da, am început o rubrică, va continua, dar nu sunt sigură dacă o voi posta în fiecare săptămână. Depinde de timpul meu, dacă sunt ocupată sau nu, iar astăzi am avut puțin mai mult timp pentru a scrie pe blog.

     Nu prea mă bucuram în anii trecuți de venirea toamnei, nici nu mă gândeam la minunățiile din natură, de tabloul natural pictat de superbul anotimp. Am descoperit că anul acesta îmi place toamna, chiar dacă vremea nu este uneori favorabilă. Dar, să vedem partea plină a paharului! Cum spunea un citat: Toamna: Ce mare pictor impresionist! Și chiar așa e! 
     Sunt născută vara, îmi place și acest anotimp, dar se pune dacă am două anotimpuri preferate, nu?

     Fiind spuse aceste gânduri, să începem!

         1. Am văzut acest gif acum câteva zile și mi-a plăcut foarte mult!


     2. Castelul Neuschwanstein pentru cei care nu știu germană, nu vă chinuiți, nici eu nu știu să pronunț
Acest castel e pur și simplu încântător! Parcă e scos din basme! Mai ales cu peisajul tomnatic, culorile acelea superbe! O poză minunată!


     3. Această ilustrație este deosebită! Cititul se îmbină armonios cu toamna! ♥



     4. Un tablou minunat al naturii! Ce culori calde și luminoase!


     5. Apă, frunze, copaci, reflexie - o poză fascinantă.



     6. O altă pictură naturală a anotimpului toamna.



     7. Acest gif ne transpune în atmosfera unică a toamnei. ^^
   

     8. Minunat, minunat!


     9. O singură poză care conține toate elementele specifice toamnei! 



      10. Leaves, leaves!


     11. Altă frunză rătăcită în tabloul toamnei.


     12. Ploaia, lacrimile cerului.



     13. Superb! Chiar aș vrea să fiu aici.



     14. Perfect, căldură avem. Mai vreau o cană de ciocolată caldă, un pulover și o carte!



     15. Plimbările cu bicicleta sunt perfecte pe-aici!



     Am găsit mai multe poze minunate, dar acestea mi s-au părut cele mai deosebite.
     Vouă vă place anotimpul toamna?

     Vă doresc o săptămână liniștită și plină de lecturi frumoase!

                                                                               Daria.

Comentarii

  1. Iubesc toamna, o ador, e magică, dar pur și simplu ador iarna. Iubesc tot ce ține de ea, frigul acela care ne trimite, batjocoritor, în casă, căldura din sufletele oamenilor, fiorul zăpezii, glasurile copiilor care se mozolesc cu spuma albă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indeed, toamna este un anotimp așa armonios, plăcut și mirific!
      Mie, sincer, nu prea-mi place iarna. E atât de friiig! Nu suport să-mi simt tot corpul înghețat, dar mai ales, când mi se aburesc ochelarii când intru în casă. :))

      Lecturi plăcute, succes în ceea ce faci și multăă inspirație pentru scris!

      Ștergere
  2. Vaaii, Daria, ce poze minunate! Eu una iubesc toamna și abia aștept să vină în adevăratul sens al cuvântului, adică să se coloreze frunzele în roșu, galben și portocaliu și să fie așa îngrămădite pe jos. Înainte parcă nu-mi plăcea așa mult, dar acum efectiv o ador și caut orice e posibil pe net legat de toamnă (am devenit puțin obsedată)! :))

    Sper să mai postezi lucruri de genul ăsta. Pupicei și o toamnă călduroasă îți doreesc! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, așa a fost și cu mine, chiar m-am mirat cum de mi s-au schimbat dintr-o dată gusturile. Anul trecut nu-mi plăcea toamna deoarece mi se părea că e atât de molipsitoare pentru starea de spirit! Mereu eram tristă când vedeam o frunză pe jos, uscată și fără rost, dar, acum, când mă gândesc mai bine, am greșit că percepeam în felul acesta toamna.

      Cu siguranță! Cu prima ocazie! Și eu îți doresc numai bine, lecturi frumoase, succes la liceu și în tot ce faci! ♥

      Ștergere
  3. Și mie îmi place să caut fotografii cu toamna, iubesc anotimpul acesta și cred că am descris tare mult din sentimentele mele pentru el în leapșa aceea de pe blog. :) Postarea ta a fost una foarte frumoasă și sper să ne mai împărtășești astfel de frumoase fotografii și gif-uri, sau chiar citate!

    P.S. daaaa, germana asta! Da' lasă, nimic nu e imposibil! Pân' la urmă reușește Simina să învețe câteva bucăți, nu?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Simina! Sigur voi mai scrie astfel de postări!
      Daa, germana trebuie să fie o limbă frumoasă și interesantă!

      Pupici, lecturi frumoase!

      Ștergere
  4. ABSOLUT MINUNATE. O să le salvez şi o să le pun ca wallpaper. Multumiiiim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, și eu le am pe toate salvate, și mai am o grămadă de pus pe wallpaper. :))
      Pupicei!

      Ștergere
  5. Ahah, eu... Eu ador toamna! Este absolut anotimpul meu preferat cred ca din totdeauna (cu toate ca sunt nascuta primavara). Ma simt atat de cozy si peotejata toamna, nu stiu de ce. Iarna este de asemenea frumoasa, dar parca prea capricioasa si rea cateodata, anorimpul in care mi-as dori sa stau doar la munte intr-o cabana draguta. Toamna este speciala din toate punctele de vedere.
    Tocmai azi am descoperit un Tumblr doar cu poze legate de toamna, momentan sunt pe telefon, dar probabil voi reveni cu un update la post pentru ca pagina aia e prea tareee.
    Succes la scoala in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, iarna poate fi uneori atât de aspră! Mie îmi place doar atunci când ninge și se așterne acea pătură de nea și să văd cum sclipește în lumina soarelui!
      Tumblr e un site chiar interesant unde sunt multe poze frumoase. Și eu le luam de acolo într-o vreme.

      Mulțumesc de vizită! Kisses!

      Ștergere
  6. Toamna... este frumoasa... Este anotimpul meu preferat de cand ma stiu. Frumoase, chiar splendide, sunt culorile ei. Dar, toamna, este asemanata cu varsta a doua, cand esti cel mai frumos, arati tot ce este mai bun din tine, ca om, si te bucuri de orice iti mai poate oferi viata, pentru ca toamna este anotimpul melancoliei, al nostalgiei, nu vrei sa te dai batut, vrei sa arati ca esti tanar. Cine nu a privit un apus? Mai ales pe un deal de vie ruginita?... Este ceva de neinchipuit. Sa mai auzi si nite pasari care canta... Doamne, e ca (probabil) in Rai. Dar, cand e pe sfarsite toamna, te razboiesti cu vremea sa nu vina iarna (batranetea) care sa te doboare. Cu ploi, cu vant, cu lapovita, stai mai mult in casa, la caldura, stiind ca va venit primavara, cea trufasa, cu viata noua (ajuti copiii sa-si creasca copiii), cu rasete, cu flori si cu un soare nou. De atunci incolo (de la o varsta) trebuie sa te bucuri de fiecare zi si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca traiesti. Ma iertati, de felul meu sunt optimista, dar toamna... ma schimba mult. Toate trec... si ca vremea trecem noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ați vorbit despre toamnă! M-au impresionat foarte mult cuvintele d-voastră. Mă adresez așa pentru că știu sigur că deja ați ajuns la vârsta maturității, cuvintele și frazele rostite sunt atât de frumos construite, uneori încerc să exprim prin cuvinte ceea ce gândesc, dar este altceva care mă ajută să trec de barierele timidității: muzica, pianul, tot ce ține de frumusețea acestei pasiuni pe care am construit-o toată copilăria mea și cu care voi trăi de acum înainte. Să îmi fie cu iertare pentru acest răspuns întârziat, vă mulțumesc pentru gândurile pe care le-ați așternut aici și sper să vă mai citesc curând!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu