marți, 12 iulie 2016

"Contele de Monte-Cristo" (vol. 1) de Alexandre Dumas•Recenzie

Titlu: Contele de Monte-Cristo (vol. 1)



Autor: Alexandre Dumas




Număr de pagini: 382




Editura: Litera




  Prefața: 
Suspans, intrigă, dragoste, răzbunare, aventuri, triumful binelui asupra răului.
Totul pare să-i surâdă lui Edmond Dantès: este pe cale să fie promovat căpitan de corabie şi se va căsători cu frumoasa Mercédès. Dar, chiar în ziua nunţii, acuzat de trădare de stat, este arestat şi apoi trimis în sinistra închisoare a castelului d’If. Atunci când iese în sfârşit de acolo, paisprezece ani mai târziu, are un singur scop – să se răzbune.
Din cauza unui denunţ calomnios şi a unui magistrat corupt, Edmond Dantès este arestat pentru trădare şi condamnat fără proces la închisoare pe viaţă. Aruncat în izolarea unei carcere, aflat în pragul sinuciderii, întâlneşte un alt prizonier, care îi oferă, de-a lungul anilor, nu numai o educaţie aleasă, ci şi mijloacele de a se răzbuna. Îi rămâne doar să găsească o cale ingenioasă de a evada din închisoare…
 Un roman care l-am citit pe nerăsuflate, un roman profund, sensibil, cu multă acțiune, răsurnări de situație, povești de iubire, aventură și mister. M-a capturat de la primele pagini, astfel încât am terminat toate cele patru volume într-un timp foarte scurt!

 În primul volum al cărții ”Contele de Monte-Cristo” asistăm la povestea lui Edmond Dantes, un tânăr de aproape douăzeci de ani, care urma să fie căpitan al corabiei Faraonul și care urma să aibă un viitor frumos și veșnic alături de femeia iubită, Mercedes.
  Edmond se întoarce în Marsilia dintr-o călătorie importantă. Nu după mult timp, când cei mai buni prieteni ai săi au aflat că Morrel l-a avansat ca și căpitanul corabiei Faraonul. Danglars, Fernand și Caderousse au urzit un tertip pentru a-l dezonora. Au scris o scrisoare în care era acuzat de bonapartism.
 Într-o seară, pe când erau cu toții invitații lui Edmond și ai logodnicei sale, a fost arestat. El și  familia lui pledau pentru nevinovăția sa și că nu ar fi avut cine să-l denunțe. Drept urmare, a fost arestat în urma unui denunț, a fost dus la procurorul Villefort, care credea el, ar fi însemnat o fărâmă de speranță, dar, cu stupoare, avea să constate în curând faptul că și acest om l-a trădat.
 
 Nevinovatul a fost dus la Castelul d'If, la câteva mile de țărmul Marsiliei, unde nimeni și nimic nu ar mai fi putut scăpa. În sufletul lui se petrecea o adevărată furtună, mintea lui era plină de întrebări fără răspunsuri și imagini nenumărate i se derulau înaintea ochilor. Iar în sufletul lui avea multă deznădejde. În orele, zilele, săptămânile și anii în care fusese încarcerat, și-a pierdut până și credința în Dumnezeu. Se ruga în fiecare zi, neîncetat, dar lui i se părea că Dumnezeu nu-i auzea rugăciunile. Dar totul s-a schimbat în  momentul în care a auzit un sunet înfundat în perete. La început frica a fost pe primul loc, dar curiozitatea a învins. Dincolo de perete era un prizonier, închis de 15 ani. Acesta era abatele Faria, care i-a spus cum că timp de unsprezece ani a săpat un tunel, sperând cu convingere că va ieși într-un final din închisoare.
 Edmond l-a iubit ca pe un tată. Faria l-a învățat să scrie, să citească, l-a a învățat istorie, matematică, literatură, chiar și despre umanitate și bunele maniere pe care să le folosească în societate. Ei se întâlneau foarte des prin tunelul săpat de prizonier, iar acest lucru i-a ajutat foarte mult să reziste și să supraviețuiască în închisoare.
 Totul s-a sfârșit în momentul în care părintele său spiritual a murit. Edmond părea că își pierde toată speranța o dată cu plecarea bătrânului și prețiosului său prieten. Însă abatele Faria i-a spus, înainte de a-și da sufletul, că există o comoară, pe insula Monte-Cristo. Acea comoară reprezenta și o avere imensă, pe care Faria, bătrânul care l-a învățat despre viață, iubire, înțelepciune și curaj în cei 14 ani, avea să o găsească dacă îi va urma cu asiduitate sfaturile și învățămintele. Timp de 14 ani, Edmond a fost închis, până când i s-a arătat un plan incredibil. În momentul în care abatele Faria a murit și soldații închisorii au aflat, l-au pus într-un sac pentru a fi ”înmormântat”. Așa că viitorul căpitan s-a substituit mortului, în speranța că va scăpa cu bine. Toate i-au fost benefice, noroc că Edmond era un înotător desăvârșit. Acesta a fost aruncat în mare. Abia de acum începe adevărata aventură a personajului principal.
 Mi-a plăcut foarte mult stilul scriitorului Alexandre Dumas, pur și simplu, m-a ținut captivă, m-a transpus în lumea personajelor, în lumea închisorilor și a vremurile de mult apuse. M-a pus imaginația la contribuție pentru a merge mai departe la cele ce se vor întâmpla, uneori chiar mergea. Părerea mea despre această carte este ca fiind cartea care îmi vorbește despre un curaj absolut, despre dragoste, suferință, dor pentru cei dragi, multă speranță, multe rugăciuni și, de asemenea, o carte plină de învățături și...citate frumoase.
 Am privit acest roman și din altă perspectivă. Am privit închisoarea ca fiind sufletul nostru, pentru că uneori nu ne dăm frâu liber sentimentelor, nu ne spunem părerea, ideile și nu comunicăm unii cu alții, iar durerile, suferința, lacrimile care erau prezente, mi le-am imaginat ca fiind adevăratele dureri și frământări ale vieții.
 
 Dacă vreți să parcurgeți un roman plin de frământări, învățături, prietenie, curaj, speranță și o diversitate de sentimente, nu ezitați să citiți acest roman!
 Lecturi frumoase!
 


 Citate:
  • Au ştiut să-şi facă o viaţă din vise, şi un rai din realitate.
  • Dacă veţi compara durerile vieţii reale cu bucuriile vieţii închipuite, n-aveţi să mai doriţi să trăiţi niciodată şi veţi dori să visaţi veşnic.
  • Nesăbuit am fost că nu mi-am smuls inima în ziua în care am hotărât să mă răzbun.

4 comentarii:

  1. am citit "contele de monte cristo"in original(franceza)acum multi ani si m-a incantat la fel de mult ca si pe tine.
    sincera sa fiu al.dumas a fost scriitorul copilariei mele,mi-au placut cam toate cartile lui(mama avea o intreaga colectie),recunosc ca nu am prea citit povesti,preferam cartile si filmele de capa si spada,iar ecranizarile vechi sunt f reusite

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, ador limba franceză! Are aşa o sonoritate plăcută!
      Într-adevăr, filmele sunt foarte reuşite, dar cel din 2002 a fost schimbat la final, dar mi-a plăcut şi-aşa!
      Numai bine! :)

      Ștergere
  2. Am văzut filmul și m-a marcat! Nu știu când voi citi și cărțile, dar chiar vreau să le am în bibliotecă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu l-am văzut, mi-a plăcut foarte mult, cu tot cu final schimbat. :D
      Să le citeeeşti, sunt minunate!
      Pupici! Lecturi frumoase!

      Ștergere