luni, 20 iunie 2016

Întrebări cu...vloggeri/bloggeri Book Tag


 Salutăriii!

Îi mulțumesc din suflet Siminei de la Simina's Books pentru șansa de a face tag-ul acesta atât de interesant!
Am fost foarte nerăbdătoare să îl fac deoarece chiar îmi place să răspund la întrebări, să dau sfaturi și îndrumări și să cunoașteți mai bine acest blog. :)




1. De ce ai ales să îți faci blog ?

 Am ales să îmi fac blog pentru că, evident, ador să citesc și îmi plac foarte mult cărțile. Când m-am gândit bine dacă să îmi fac sau nu, m-au ajutat foarte mult sfaturile Siminei, care m-au întrumat și m-au făcut să am încredere în mine, să nu mă dau bătută și să fac ceea ce simt.
 Al doilea motiv ar mai fi că doresc să îndemn cititorii mei către lectură, să le demonstrez și să le arăt că cititul este o lume diferită de cea a tehnologiei și cea care ne schimbă și ne face să devenim ceva în viață.
 Mereu citeam blogul Siminei, dar și al altor bloggeri, și mi-a plăcut foarte mult că își exprimau opiniile în materie de cărți și scriau multe alte lucruri interesante.


2. Ce dificultăți ai întâmpinat în crearea lui și în crearea conținutului de pe blog ?

Am întâmpinat niște dificultăți în crearea lui, în ce să scriu pe el, dar mai ales, țin minte, că îmi era groază să fac până și recenziile, iar pe atunci... le făceam scurte. Și acum, drept să spun, am mai avansat, dar nu spre perfecțiune. Încrederea în mine și faptul că iubesc ceea ce fac m-au făcut să perseverez.


3. Au fost bloggeri care să te ajute la început de drum ?


 Da, au fost, și le mulțumesc! Ei m-au ajutat prin faptul că le citeam blogul, postările și articolele, iar asta mă motiva ca să ajung și eu cândva ca ei și să scriu la fel de frumos precum ei. Atunci îmi veneau idei cam despre ce aș putea scrie pe blog. De asemenea, m-au ajutat și cu sfaturi, mai ales Simina, care mi-a fost alături de la început.


4. Cum găsești idei pentru articole ?



 Ideile pentru articole le găsesc în cebea ce se întâmplă de zi cu zi, chiar dacă n-am scris prea multe articole de genul acesta, de exprimare liberă, însă mereu îmi veneau idei într-o zi când mi se întâmplau multe lucruri și îmi venea să scriu. De asemenea, și tag-urile îmi plac foarte mult, iar ele sunt sursa principală a blogului, pe lângă recenzii. :D


5. Reușești mereu să citești atâtea cărți pe câte recenzii ar trebui să faci ?

Mai bine spus invers! Nu reușesc să fac atâtea recenzii pe câte cărți citesc! Citesc multe cărți, timpul nu prea mă lăsa să fac recenziile, și plus de asta, în ulimul timp citesc colecții a câte trei,-patru volume și mi-e cam greu să fac recenzie fiecărei cărți. Însă, aș putea să fac o recenzie care să introduc recenzia tutoror cărților, dar așa cred că ar ieși prea lungă și v-ați plictisi. :))


6. Au fost oameni care au vrut să te oprească sau care te-au descurajat ?


 Da, au fost multe persoane care mi-au spus să renunț din cauza timpului și că nu aș fi în stare să fac așa ceva. Au fost și persoane care s-au luat după mine, făcând și ei ce făceam eu, crezând că ce fac este un lucru simplu, iar apoi s-au lăsat.
 Dar aceste lucruri m-au motivat și m-au făcut să nu renunț, să îmi împart timpul și să fiu cât de activă pot. Când vrei să-ți îndeplinești un vis, nu renunți!


7. Există bloggeri care te-au inspirat sau care încă o fac ?


    Desigur! Mereu citesc blogul Roxanei, al lui Andrei, al Alinei, Simonei ;i al multor alti bloggeri. Ii admir foarte mult pentru ca si ei iubesc ceea ce fac, scriu in continuare si nu se dau batuti! Asta ma inspira si ma ajuta sa perseverez in recenziile pe care le fac si in design-ul blogului, pentru ca si asta conteaza.


8. Ce ai dori să schimbi la blogul tău ?
       

 Momentan nu aș dori să simb nimic la el, probabil watermak-ul și șablonul, deoarece este vară. Dar, în rest, aș mai vrea să devin mai activă și să am mai mulți cititori pe blog. Cred că deocamndată este bine, se vor rezolva toate acestea în timp. :)







9. A avut blogul momente de glorie ?


 Da, iar în acele momente am fost foarte fericită! De anul trecut, în toamnă, am început să scriu mai mult și să fiu mai activă pe blog, iar asta m-a ajutat foarte mult! Am primit mai multe vizualizări, noi cititori au descoperit blogul meu, iar urmăritorii blogului au crescut! Pot să spun că acest lucru s-a dovedit prin faptul că am depus muncă, stând la calculator și scriind, iar asta m-a ajutat foarte mult. Și acum blogul se bucură de mai multe vizualizări, ceea ce mă face fericită și îmi dă acea forță și speranță că voi continua și că va fi totul bine și minunat.

10. Ai reușit să-ți rafinezi gusturile în materie de cărți deținând blogul ?


  Parțial, deoarece chiar și înainte să îmi fac blogul aveam un gen favorit de cărți. Bineînțeles, citind și aflând de alte cărți, m-au făcut să încerc ceva nou și chiar mi-au plăcut acele cărți. Depinde acum, fiecare cu gusturile lui, eu spun că nu poți influența pe cineva să citească ceea ce nu-i place, dar dacă vrei să încerci lucruri noi, e bine să asculți și de părerile celorlalți. :)


11. Ai reușit să influențezi gusturile altor persoane ?


 Scriind despre cărțile citite, îți împarți părerile cu alți cititori care au citit sau nu au mai citit acea carte, iar dacă n-au citit-o și le-a plăcut subiectul cărții, probabil ar încerca și ei acea carte. Și când aceștia au citit-o, ei revin cu o părere dacă le-a fost pe plac sau nu. E bine să facem un schimb de păreri, pentru că așa ne dăm seama dacă le-a plăcut cartea și genul de carte este pe gustul lor. Așa putem promova lectura, să citim cât mai mult și să schimbăm unii cu alții păreri. Mă bucur că blogosfera este așa mare și chiar  sunt persoane care citesc și care le plac cărțile!


12. Cum crezi că ar trebui să încerce bloggerii să obțină cititori ?

  Bloggerii, pentru a se bucura de succes și pentru a avea mai mulți cititori, trebuie să depună multă muncă. Trebuie să fie conștienți că este un lucru serios, iar orice trebuie făcut cu multă, multă muncă, doar după vine succesul. Ei trebuie să fie harnici și dornici să le iasă ceva din truda lor, iar asta îi va ajuta foarte mult pentru a obține mai mulț cititori. Un alt aspect este ca munca lor să fie făcută cu iubire și pasiune, nu gândindu-se că sunt obligați să facă acel lucru. Asta nu e valabil doar pentru blogging, ci și în alte meserii.





 Fiind acestea spuse, sper că nu v-am plictisit și că ați citit tot. Cum e tradiția, trebuie să dau tag-ul următoarelor persoane: Roxanei, de la "Gânduri despre cărți", Angelei, de la "The land of books" , blogului "Forever Lost In Literature" și Mariei, de la "Momente și păreri".
 Îi mulțumesc încă o dată Siminei! O zi superbă și relaxantă! ❤
Daria. 🎵


duminică, 19 iunie 2016

Prietenia, o rază de lumină



 Prietenia, ce este ea? Un simplu cuvânt pe care îl rostim și îl auzim atât de des, încât ni se pare că e doar o banalitate?
 Nu. Prietenia este o lumină. O rază de lumină care pătrunde în sufletele a doi oameni și îi unește într-un mod frumos, minunat. Este un sentiment pe care îl simțim fiecare dintre noi. Da, fiecare dintre noi avem un prieten, cel mai bun prieten. Un prieten poate să îți fie cartea, pianul, muzica, chiar și zâmbetul, calitatea care te definește cel mai bine și te înțelegi cel mai bine cu ea. Prieten poate să îți fie ploaia, care te înțelege și plânge împreună cu tine. Soarele, care zâmbește împreună cu tine și transmiteți ambii căldură și lumină.
 Prietenia este ca o floare. Bobocul, când începe să înflorească, este neajtorat. Însă, când acesta înflorește, emană putere, forță și iubire. Cei doi amici sunt uniți, de neînvins, puternici și loiali.

 Pentru mine, cel mai bun prieten înseamnă totul. Acum doi ani îmi era frică. Îmi era frică deoarce treceam spre o nouă viață și noi persoane. Îmi era frică fiindcă mă credeam singură și neajutorată. Credeam că nu voi avea nici un prieten și că toți mă vor respinge. În acel moment simțeam că sunt un nimeni și că nimeni nu îmi va fi
alături, în afară de părinți. Dar nu era așa. O fată, prietena mea, era acolo. Pentru mine. M-a încurajat, mi-a dat putere, speranță și îmi spunea în continuu că totul va fi bine și să nu mă tem. Am ascultat-o, pentru că știam că ea mereu spune adevărul și că mereu va fi lângă mine, orice s-ar întâmpla. Și îi mulțumesc. Îi mulțumesc că a crezut în mine, că a fost alături de mine în toți acești ani de când ne-am cunoscut. Îi mulțumesc că m-a învățat atâtea, că stătea să îmi asculte toate întâmplările și toate durerile sufletului. Îi mulțumesc că m-a încurajat și m-a sprijinit în multe privințe și că m-a apărat, mi-a dat speranță și putere. Îi mulțumesc că m-a iertat de atâtea ori. Îi mulțumesc că mă iubește așa cum sunt.


 Așadar, ceea ce am descris  mai sus înseamnă prietenie adevărată. Un sentiment pur, profund și cel mai frumos lucru de pe acest pământ.
 Le mulțumesc tuturor celor care s-au dat drept prietenii mei, s-au întors împotriva mea, m-au bârfit, pentru ca
acum să fiu puternică și încrezătoare în mine și pentru că știu cu adevărat  cine sunt.
 Îi mulțumesc încă o dată prietenei mele cele mai bune pentru forța, iubirea, speranța și prietenia pe care mi-o arată!




sâmbătă, 18 iunie 2016

”Jane Eyre” de Charlotte Brontë - Recenzie

 
 Titlu: Jane Eyre

 Autor: Charlotte Brontë

  Număr de pagini: 560

  Editura: Corint


  Rating: 5 din 5 steluțe

     
Azi mi-am propus să scriu recenzia cărții acum câteva zile terminate, ”Jane Eyre”, de Charlotte Brontë. O carte care s-a ridicat deasupra așteptărilor mele, nu că m-aș fi gândit că nu va fi o carte minunată! :D

 Această carte mi-a transmis niște emoții, trăiri și sentimente atât de profunde! Am avut multe de învățat de pe urma personajelor, a întâmplărilor și a răsturnărilor de situație care se produceau în acțiune.

 La început, o întâlnim pe Jane Eyre, o fetiță de doar 10 ani, care a rămas orfană, părinții fiind decedați de când era doar un copil mic. Ea i-a fost încredințată unchiului ei, fratele tatălui ei, iar unchiul ei trebuia să aibă răspunderea să aibă grijă de Jane. Dar mătușa ei, doamna Reed, nu o putea suporta, considerând-o un adevărat coșmar pe capul ei și un copil mincinos și răutăcios, dorindu-i cele mai urâte lucruri. Jane avea trei verișori, John, Eliza și Georgiana, care, de asemenea, aveau aceeași părere care o avea și mama lor despre Jane, astfeș încât ea era mereu jicnită, bătută, pedepsită și exclusă din compania lor.
 S-a întâmplat ca într-o zi să se certe pentru un motiv cu verișorul ei, John. Bineînțeles că povestea verișorului ei a fost crezută, așa că au pedepsit-o în cel mai rău și crud mod pe care Jane îl știa: camera roșie. Camera roșie era camera în care a  murit unchiul ei și în care se spunea că în fiecare noapte, stafia lui bântuie acolo.

 Într-o zi, un domn pe nume Blocklerhurst, a venit ca să o ia pe Jane Eyre și să o ducă la un orfelinat din Lowood. Jane nu s-a împotrivit, încă îi părea bine că pleacă din acel iad real al familiei Reed.
  Ajunsă la orfelinat, s-a integrat cu greu, fiind respinsă de toate celelalte fete, însă doar una singură îi era alături de la început: Helen. Până când aceasta a părăsit-o, îmbolăvindu-se de tuberculoză.

 Peste opt ani, ea a devenit femeie în toată firea: cultă, frumoasă și cu poftă de viață. Ea a plecat de la acel orfelinat, dorindu-și să își găsească un loc de muncă. A scris unui ziar, i-a venit răspunsul mult așteptat, și a așa a ajuns ea la Thornfield ca guvernatoare.


În timp ce se îndrepta spre conacul Thornfield, un bărbat a căzut de pe calul său. Sclântindu-și glezna, acesta nu mai putea umbla. Jane era în apropiere, aşa că s-a oferit să îl ajute. Acel bărbat era stăpânul conacului Thornfield, domnul Rochester. Jane a aflat doar atunci când a fost îvitată să ia ceaiul cu el și să se cunoască mai bine. De atunci, gândurile ei erau îndreptate mereu  spre Rochester, întâlnindu-se de multe ori pe holurile conacului și petrecând timpul împreună.

 Multe întâmplări stranii și ciudate se întâmplau în acel conac, deoarece acolo, la catul al treilea, era o femeie care niciodată nu ieșea din cameră, numită de casă "nebuna". Aici vă las pe voi să descopereriți taina.


 Jane este personajul meu preferat din carte. Îmi place mult personalitatea ei, caracterul ei, ajutând-o să fie o persoană calmă, iubitoare, cu bun simț și deșteaptă. Mereu se lua după rațiunea ei, ceea ce mi-a dat un exemplu foarte bun și m-a făcut să învăț multe de pe urma ei.

 Mi-a plăcut cum Charlotte a scris romanul. Multe descrieri, metafore, care ajută cititorul să-și imagineze  ceea ce și-a imaginat și autoarea. Un roman profund, sensibil, romantic, fascinant, clasic și care rămâne acolo, în colțișorul sufletului care te marchează profund și te fac să ai sentimente și emoții deosebite.

 Eu vă recomand acest roman cu căldură, pentru că acest roman m-a făcut să mă schimb, să iubesc viața și m-a marcat profund.
  Dacă v-ați decis să o citiți, vă doresc lectură plăcută! :)



    
    Citate:

   • "Nu sunt o pasăre, nicio plasă nu mă poate captura; sunt o fiinţă omenească liberă, cu o voinţă liberă, pe care acum mi-o folosesc părăsindu-te."
  
   • "Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o creează."

   • "Înlăturasem adevărul spre a mă hrăni cu visuri."


miercuri, 1 iunie 2016

”Hoțul de cărți” de Markus Zusak -Recenzie

            
  Titlu: Hoțul de cărți
 Autor: Markus Zusak
 Număr de pagini:
 Editura: Rao

 Prefața:
Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

 Cred că la sfârșitul anului voi pune această carte în topul cărților citite în anul 2016!
 Acest roman l-am citit acum vreo două luni, dar neavând timp, voi face abia acum recenzia.
  Un roman atât de profund, cu un subiect așa delicat și cu momente așa frumoase, scris cu delicatețe și mândrie.
 În ”Hoțul  de cărți” este vorba despre o fată, pe nume Liesel, care a fost dusă împreună cu fratele ei unei alte familii, părinții lor adevărați având probleme, nu avea încotro, așa că i-au dus în afara Munchenului. Pe drum către noua lor casă, moartea îl aștepta pe fratele ei. Era iarnă, mohorât, frig. Și alb. La înmormântarea fratelui ei, când mama ei o chema să continue drumul, a văzut o carte aruncată în zăpadă.
 Acțiunea se petrece în Al Doilea Război Mondial, în Germania, iar eu consider că romanele povestite în acest timp sunt speciale și în același timp tragice și dramatice.

 Ador cărțile pe subiectul Holocaustului, mai ales filmele, deoarece prima dată am văzut filmul și mi-a plăcut la nebunie, însă abia după am aflat că filmul este făcut după carte. Personajele au fost foarte bine conturate, s-a ținut cont în film, ceea ce am admirat.

 Mi-a plăcut totul, absolut totul la ea. De la titlu, copertă, subiect, totul. Nu cred că aș avea ceva de obictat, doar că la sfârșitul cărții aș mai fi vrut câteva detalii despre personaje, ce se va întâmpla în viitorul lor, dar mi-a plăcut oricum.
 Liesel, o fată, care prin intermediul cărților, viața ei se schimbă radical. Învață să scrie, să citească, împreună cu tatăl ei adoptiv. Aici mi-au plăcut foarte mult momentele între tată și fiică, pentru că se crea o anumită atmosferă liniștitoare și cu un sentiment de protejare.



     Hans Hubermann o ținea de mână. În cealaltă avea gentuța. Îngropată sub stratul răsucit de haine era o carte mică, neagră, pe care probabil o tot căuta, în ultimele ore, un gropar în vârstă de paisprezece ani dintr-un orășel fără nume. […] Hoțul de cărți dăduse lovitura pentru prima dată, era începutul unei ilustre cariere.

 Am admirat foarte mult istețimea lui Liesel, deoarece în momentele critice, ea știa ce să facă și își păstra calmul. De asemenea, asistăm la maturizarea ei,la începutul cărții avea vârsta de 12 ani. Și este o fire foarte prietenoasă, avându-l ca prieten pe Rudy, vecinul ei, dar și un prieten adevărat, mereu ajutându-se la greu și fiind unul lângă altul.
 Cartea are și replici amuzante, ceea ce te mai scoate puțin din atmosfera aceea de război și tensiune.
                                           -Hei, Saumensch!
                                            Ea așteptă.
                                           -Saumensch!
                                           Se înduplecă.
                                           -Ce-i?
                                           -Am și o bicicletă dacă o vrei.
                                           -Bagăți-o undeva!
 Mi-a plăcut mult că naratorul era moartea, totul fiind văzut din perspectiva unui spirit, și asta îi dădea ceva unic și aparte.

                   Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început , dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri ,cu fiecare moment care trece.O singură oră poate consta în mii de culori diferite.Galbenuri ceruite, nuanţe de albastru pătate pe nori.Întunecimi de nepătruns.
                                            

                                       
       
  Mama adoptivă a lui Liesel, Rose, o punea la punct, o punea să ducă rufele primarului, pentru că mama ei lucra pentru ea, astfel că tot consumul lor se limita la banii pe care aceasta le dădea pentru munca Rosei. Nenoricirile sunt și ele prezente în familie, când un băiat, Max, apare pe neașteptate într-o zi, prăbușindu-se chiar la ușa lor. Liesel găsește o oarecare simpatie la el, devin prieteni, iar Liesel, când a ajuns la nivelul de cititor, îi citea lui Max.

 Mi-a plăcut deosebit se mult relația dintre cei doi prieteni, Liesel și Rudy. Ambii erau zglobii, isteți, și mereu mă amuzau încarcările lui Rudy pentru a-i trezi intersul lui Liesel.
  Romanul acesta a intrat printre  preferatele mele deoarece este vorba despre război, în perioada lui Hitler. E o carte despre mister, tragedie, iubire, prietenie și curaj. Curaj mai presus  de cuvinte. Dragoastea pentru cărți și pentru cuvinte este de nedescris!
  
 Liesel mereu îl ruga pe tatăl ei, noaptea , ca să citească împreună. De multe ori, tatăl ei adormea pe scaun, aproape de fata lui, iar asta mi-a dat o atmosferă plăcută , de protecție.



 Dacă vreți să intrați  în  pielea unei fete oarecum singură, dar de un curaj și o iubire  mai mare  pentru cărți de nedescris, vă invit să citiți această carte, care pe mine m-a impresionat profund! 

Lecturi  cât mai frumoase!
 Daria.