Orașe de hârtie | Recenzie

Am văzut filmul '' Orașe de hârtie '' înainte să citesc cartea. Dar prima dată vroiam să o citesc, însă ... Mda. Timpul. :))


Mi-a plăcut  mult filmul, așa că am decis să citesc și cartea. Mi s-a părut că sunt într-un fel diferite, dar ambele sunt superbe.
În '' Orașe de hârtie '' regăsim două personaje principale: Margo, o fată misterioasă, cu un caracter diferit de alte fete, cu multe vise care și le clădește de una singură, iar apoi îl avem pe Quentin, un băiat retras, cuminte și care încă nu a gustat simțul aventurii și al vieții.
Ei se cunoșteau de la vârsta de 9 ani. Tot timpul erau împreună și făceau activități amuzante și interesante care îi apropia și mai tare unul de celălalt.
Câțiva ani relația lor s-a răcit, chiar dacă erau vecini și mergeau la același liceu. Până într-o seară, când Quentin se trezește cu Margo în cameră, îmbrăcată în negru, cu fața pictată în negru.
Ea i-a propus să se alăture planurilor ei nebunești și răzbunărilor pentru câțiva dintre '' prietenii '' ei.
Așa încep aventurile lor. Până când aceasta dispare și Q pornește în căutarea ei împreună cu prietenii săi.
Foarte interesantă partea căutării ei, aceasta lăsându-le indicii și simboluri în care sunt indicate citate din cartea '' Fire de iarbă '' de Walt Whitman.
Un roman amuzant cu gânduri profunde despre viață. O lectură frumoasă pentru adolescenți, dar și pentru cei care vor să își amintească de prima iubire, primele emoții , ultimul an din liceu și planul pentru viitor.
Când am închis cartea, am stat un moment și m-am gândit : ,, Bun. Waw. Ok. Nu pot să cred. Ce s-a întâmplat? Am fost prezentă? Am revenit la realitate? Să mi se limpezească gândurile. De ce Quentin nu a rămas cu Margo? Dar de ce Margo nu a venit înapoi alături de prietenii ei? De ce îi place singurătatea? Oh, Doamne, ce nebună e fata asta! '' și multe alte întrebări mă măcinau pe moment.
Mi-a plăcut mult stilul autorului adolescentin și cu o minte de copil.

My favorite quotes :

'

„Lui Margo i-au plăcut dintotdeauna misterele. Și ținând cont de ceea ce a urmat, mereu m-am gândit că a iubit atât de mult misterele, încât a devenit ea însăși unul.”

          

„- Ce planuri aveți în seara asta?
Iar Margo a zis:
– Nimic special. Tu?
Iar el a răspus:
– Eu termin tura la unu și apoi mă duc la un bar pe strada Orange, dacă vrei să vii și tu. Dar va trebui să-l lași pe fratele tău acasă; paznicii chiar verifică buletinele.
Poftim? Fratele?
– Nu sunt fratele ei, am spus, uitându-mă la tenișii tipului.
Iar apoi Margo a început să mintă:
– De fapt, el e vărul meu, a spus ea.
Apoi s-a lipit de mine și și-a petrecut o mână în jurul taliei mele, astfel încât i-am simțit fiecare deget strângându-mi șoldul.
– Și iubitul meu, a adăugat.”
Tipul și-a dat ochii peste cap și a plecat, însă mâna lui Margo a mai rămas pe mine preț de un minut, iar eu am profitat de ocazie să-mi petrec brațul în jurul ei.”


„Își mișca degetele prin aer de parcă ar fi cântat la pian.”

„- De aproape, toate lucrurile sunt mai urâte, a spus ea.
– Nu și tu, am răspuns fără să mă gândesc ce spun.
Cu fruntea încă lipită de sticlă s-a întors spre mine și mi-a zâmbit.
– Uite un sfat: ești drăguț atu
nci când ești sigur pe tine. Și mai puțin drăguț atunci când nu ești.”


„La un moment dat trebuie să încetezi să te mai uiți la cer, altminteri într-o zi ai să te uiți în jos și-ai să vezi că și tu ți-ai luat zborul.”

Și nu uitați de filmul intitulat după carte. Vă puteți delecta cu trailerul aici .
Sper că v-a plăcut recenzia și...cam atât!
Ne citim! 
         
                                                   Daria♪

Comentarii

  1. Ah, acum am văzut ca ai citit-o și tu. Din nou, felicitări în special pentru citatele extrase, sunt foarte frumoase! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă recenzie! Eu am văzut doar filmul și mi-a plăcut mult. Chiar îmi era teamă că, dacă aș citi cartea acum, nu mi s-ar mai părea la fel de bună, dar mă bucur că nu e așa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi, cartea mi-a plăcut puțin mai mult decât filmul. Nu au fost mari diferențe, dar parcă tot cartea are mai mult suspans decât filmul, hehe!
      Bine ai venit pe blog! Sper să-ți placă recenziile și atmosfera de aici! :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu