sâmbătă, 7 februarie 2015

Aripi...

                     





                 Aripi. Aripi de vânt... Aripile te înalță, sus, sus, în văzduhul pierdut de lume...
                 Priviți! E o lume atât de frumoasă! Toată lumea își ia zborul către Împărăția Cerului.
                 Am un vis... Un vis ca orice om. Dar nu e doar un vis, ci și o speranță. O speranță, care îmi dă aripi, că voi putea zbura, că voi putea atinge cerul în nuanțele sale calde... Că îmi voi deschide aripile, fără ca cineva să mă oprească.
                 Mă voi lăsa în voia sorții și nu mă voi împotrivi. Voi pluti peste mări și țări, voi călători către lumi necunoscute, nevăzute și voi vedea întreaga lume.
Îmi voi îndeplini toate visele, speranțele și voi zbura cât mai sus, printre norii albi-cenușii. Voi deveni cineva și voi pluti pe aripile vântului.
                 Da, avem nevoie și de visuri. Ele ne colorează gândurile, ne împing înainte, ne dau aripi.
                 Fără vise, lumea ar fi goală, gri, rece... Visurile construiesc lucruri extraordinare.
                 Aripile zboară, călătoresc. Călătoresc către lumina sufletului, a gândului, a speranțelor ciudate sau minunate. Călătoria are raze de lumină, stele, planete... Călătoria este Universul. 
                Aripile, la fel ca și persoana care zboară, ajung impreună într-un loc unde nimeni mu a mai ajuns. 
                Chiar și cărțile au aripi. Ele te cufundă în lumea viselor... Te poartă în lumea lor, îți fură sufletul și te invită într-o lume magică.
                Nu mă voi gândi la ziua de mâine,  ci doar la fericirea de care am parte în acea clipă.
                Dar toate acestea sunt doar decât visuri și speranțe... Iar citind, aștept să-mi crească aripi...
    



                                                                                                                      Daria ♪
                

Follow Us @soratemplates